Zece stadioane arhipline din România care astăzi nu mai există sau se zbat la ani lumină de Superliga: imagini fabuloase smulse parcă din altă viață! SPECIAL

Zeci de mii de români pe stadioane, acum două decenii și mai bine, strânși în jurul unui fotbal convulsionat și paradoxal. Generații purtând în cearcăn poveștile și eroii, arene cu suflet vechi și emoție mereu proaspătă. Ce s-a ales din tot?

ProSport îți prezintă zece imagini fabuloase, smulse parcă din altă viață, cu zece stadioane arhipline din România. Care azi nu mai există, au lăsat loc modernității, ori se află la distanță mare de Superliga unor asistențe ca pe vremuri.

Regie, farmecul studențesc inegalabil

Sportul Studențesc a apus ducând cu sine în negură și farmecul aparte al unei formații bucureștene cu joc încântător de cele mai multe ori. Iar stadionul Regie n-a putut decât să urmeze acest parcurs. Inaugurat în 1920 și folosit inițial de echipa Belvedere FC, a devenit casa Sportului, cu o capacitate de puțin peste 10.000 de locuri.

Aici s-au jucat două finale de Cupa României, în 1992 și 1994, Supercupa din 1995, dar și meciurile europene de blazon ale Sportului cu Brondby, Verona, Gent sau Neuchatel Xamax din anii ’80…

Vechiul Giulești… ce povești!

Cu o capacitate de 19.100 locuri, inaugurat în 1939 și devenit cuibarul tuturor pasiunilor supreme în alb-vișiniu, vechiul Giulești a fost închis în 2018 și demolat în 2019 pentru a face loc unei arene moderne pe măsura aspirațiilor prezentului la Rapid.

Pe Calea Giulești la numărul 18 încă mai răsună tobele purtând parcă în ritmul lor inclusiv ecourile vechi ale stadionului dispărut, pentru că poezia fotbalului, nebunia Rapidului și toate care alcătuiesc „arsura” vor bate mereu… infrastructura!

Craiova și casa ei pentru istorie

„Centralul” Științei și casa Craiovei Maxima, devenit după 1996 purtător de emblemă prin eroul Ion Oblemenco, e o poveste în sine, mutată din generație în generație precum vulcanul firii oltenești pe cărări de sânge și nervi. Înainte de „Central” a fost „Tineretului”, din 1991 a apărut nocturna, în 2015 a venit demolarea pentru ca noul OZN să primească în haine după rigorile prezentului pătimașii suporteri ai Universității.

Sunt prea puține cuvintele pentru a rezuma cât și cum din istoria fotbalului nostru s-a scris aici, pe o arenă amplă în care sufletul a ținut loc de turnichete iar gradenele umplute pe vifor și arșiță erau suficiente cât să atingi stelele cu fruntea la marile victorii…

Un Far bătrân dar plin de nostalgie

Mult s-a mai așteptat nașterea noului stadion la Constanța și încă mai e vreme de așteptare! Deschis în 1954, renovat în 1970 și demolat abia în 2023, stadionul Farul a dus cu sine și freamătul meciurilor mari de la Marea Neagră, dar nostalgia are totuși locul ei în vreme ce viitorul chiar cere mai mult pentru a oferi mai mult, în fotbal și oriunde!

Cu 15.520 de scaune, arena dobrogeană a avut nocturnă încă din 1970, a găzduit inclusiv meciuri ale naționalei României și a fost uneori plină, așa cum vedem mai sus, spre exemplu, la Supercupa României!

Ghencea sau templul fotbalului românesc

Încă o arenă cât o inimă pentru fotbalul românesc! Ghencea, Ghencea marilor performanțe, a talentelor uluitoare, a generațiilor de top și a emoțiilor copleșitoare în dueluri europene de basm! Ghencea naționalei României și a Stelei București, nucleul incandescent în albastru și roșu din pântecul unei Capitale mistuitoare…

Inaugurat în 1974 și demolat în 2018 pentru a face, din nou, loc unei arene moderne pe care astăzi evoluează Steaua București din Liga 2. Cu 32.000 de locuri inițial, apoi 28.365 din 1991, când scaunele de plastic au intrat în arhitectura stadionului. Simplu, cum spun steliștii: templul fotbalului românesc!

Parfumul Bistriței, cu bune și cu rele

Cu bune și cu rele, cu amintirea unor meciuri aproape ireale când Fiorentina ori Zaragoza veneau în Ardeal, dar și prin ceața unor blaturi păcătoase care au ștrangulat progresul fotbalului nostru, Gloria Bistrița rămâne un reper. La fel și stadionul ei, fostul „Municipal” devenit „Jean Pădureanu” după dispariția artizanului suprem pentru fotbal în localitate.

Inaugurat încă din 1929, cu 7.800 de locuri, stadionul e astăzi gazdă pentru noua echipă a orașului, CS Gloria Bistrița-Năsăud, care evoluează momentan în Liga 3. Mai e mult până la tribunele pline din secvența de mai sus, dar oamenii răsplătesc întotdeauna fotbalul și invers!

Timișoara fotbalului violet ca viața

Construit în 1963 cu o capacitate de 40.000 de locuri, redusă ulterior spre 33.000, stadionul Politehnicii Timișoara a fost, pe rând, „1 mai”, „Politehnica”, „Silviu Bindea” și finalmente „Dan Păltinișanu”, până la închiderea arenei din 2022.

Aici au concertat Lepa Brena și Shakira, dar mai ales s-a scris în violet poemul fără sfârșit al magiei de pe Bega în care dragostea intraductibilă pentru valori și spirit n-a avut nevoie de titluri, ci doar de versuri în generații de nebuni frumoși. Poli se zbate acum în Liga 3, se așteaptă un nou stadion pentru o dragoste veche.

„Bârlogul lupilor” încă din 1937

Din 2011, petroliștii se pot strânge până la 15.000 în tribunele noului „Ilie Oană”, arenă modernă unde joacă și România, cu ecouri compacte, desenate perfect pe urletul feroce care poartă „lupii” spre gol. Dar înainte, aici, încă din 1937, era stadionul cu sală de gimnastică, sală de tir și sală de popice în preajmă!

Au fost chiar și 25.000 de oameni pe vechea arenă, când pasiunea ștergea limitele concrete iar capacitatea era doar un număr îngenuncheat în fața visului de a câștiga pentru Prahova, pentru Ploiești, pentru „lupii galbeni”.

Pandurii, Pandurii!

Stadionul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu s-a născut în 1963 și a trăit anii celor mai mari performanțe după Revoluție, dar fotbal curat și cu jucători de calibru s-a jucat mereu aici! În 2009 arena a găzduit chiar finala Cupei României și tribunele erau pline precum în cadrul de mai jos.

Din 2019, o nouă arenă a înlocuit trecutul. Arată minunat, dar din păcate echipa orașului s-a dus. Pandurii performanțelor europene uimitoare au dispărut, a venit vremelnic o umbră precum Viitorul Pandurii, acum s-a născut o nouă echipă, la nivel de Liga 4.

Ovalul lacrimilor de fericire și venin la Dinamo

Dinamo a fost și a rămas totul pentru mulți. Așa va fi mereu. Iar „Ștefan cel Mare” a coborât din domnitor în catedrală unde lacrimile de bucurie și cele cu venin s-au amestecat atât de des și prin atâtea generații că stadionul bătrân, cu pista lui șerpuind încruntat, ar putea vorbi prin orice dinamovist precum spiritele uriașe, către prezent, folosind trupurile încredințate lui de pasiune.

Deschis în 1951, se va prăbuși pentru atât de doritul, imploratul, stadion nou care să egaleze în standarde de infrastructură nivelul tumultului alb-roșu. Naivitate, nu va putea! Dar Dinamo are nevoie de o amforă pregătită cum trebuie căci a gustat cenușa și a dansat cu zeii, iar din amintirile amândurora nu are cum să nu tune peluza la goluri europene din nou!