Comentatorul sportiv Bogdan Cosmescu crede că internaționalul camerunez Clinton N’Jie (31 de ani) ar putea declanșa un conflict între Marius Șumudică și Dan Șucu.
Motivul? În opinia angajatului de la Prima Sport, fostul jucător de la Tottenham, Lyon și Marseille nu livrează încă în Giulești. Sau cel puțin nu o face la nivelul așteptărilor.
Rapid București a avut în vară o nouă fereastră de transferuri aglomerată, iar pentru două dintre sosiri, cel care a insistat a fost chiar antrenorul Marius Șumudică.
„Șumi” i-a vrut în Giulești pe experimentații Clinton N’Jie și Aaron Boupendza, care în trecut au jucat la nivel foarte înalt. Iar în cele din urmă, cu eforturi financiare pe măsură, Dan Șucu i-a îndeplinit dorințele.
Cei doi jucători cu profil ofensiv încă sunt în proces de adaptare la fotbalul românesc, însă în totalul de aproximativ 500 de minute pe care le-a bifat, în 6 partide, Aaron Boupendza a contribuit deja cu două goluri. În schimb, Clinton N’Jie a jucat puțin peste 300 de minute în 5 meciuri și a înscris un gol.
Despre acesta din urmă, comentatorul sportiv Bogdan Cosmescu a spus că ar trebui să înceapă să livreze cât mai rapid posibil, deoarece în caz contrar ar putea fi sărit din schemă de Marius Șumudică. Iar în cazul în care antrenorul va lua o astfel de decizie, atunci ar putea fi tras la răspundere de Dan Șucu:
N’Jie ştie că dacă Şumudică spune că nu mai joacă deloc, o să aibă o mică problemă, că o să se întrebe Şucu: «Mariuse, dar i-am dat lui ăsta 800.000 de euro»”, a spus Bogdan Cosmescu, la Prima Sport.
Suma de 800.000 ar fi primit-o la semnătură, drept bonus, Aaron Boupendza și nu Clinton N’Jie. Totuși, internaționalul camerunez ar fi fost și el răsplătit de Dan Șucu în momentul în care a dat cu pixul pe contract. S-a vehiculat că în cazul lui N’Jie, patronul Rapidului a oferit un bonus de 250.000 de euro și un salariu anual de 250.000 de euro.
Tot la Prima Sport, Basarab Panduru a comentat și el subiectul transferul lui Clinton N’Jie și a spus că internaționalul camerunez nu livrează încă la nivelul așteptat:
N’Jie ştie fotbal, dar trebuie să schimbi puţin viteza. Nu schimbi viteza, te trezeşti în minutul 50 că s-ar putea să nu mai joci. Trebuie să facă ceva, să îi dea mai mult lui Şumudică. Boupendza face ceva, nu îmi place că tot timpul comentează. Nu îmi plac lucrurile astea, dar nu ai ce să îi reproşezi”, a spus Basarab Panduru, conform sursei citate.
Potrivit Transfermarkt, cota de piață a lui Clinton N’Jie este de 950.000 de euro.