La finalul meciului cu FC Botoșani, câștigat cu 2-0 de UTA chiar înainte de Crăciun, Mircea Rednic s-a plâns de faptul că jucătorii săi vor merge în vacanța de iarnă neplătiți, după care Cornel Râpă a declarat că ar fi două salarii restante la UTA. Acum, conducătorul arădenilor Alexandru Meszar a vorbit despre situația financiară și a transmis că suporterii pot să stea liniștiți.
Pe finalul anului 2024 a apărut și zvonul conform căruia Universitatea Cluj va insista pentru transferul mijlocașului Johana Eric Omondi (30 de ani), profitând de problemele financiare ale trupei de pe Mureș.
În fine, s-a mai vorbit despre posibilitatea ca UTA să intre în procedură de insolvență dacă nu va face rost urgent de bani. Prezent la reunirea de azi a echipei arădene, Alexandru Meszar a dorit să demonteze totul.
„Nu mor caii când vor câinii. Ne vedem de treaba noastră, situația este sub control. Nu ne dau banii afară din casă, dar nici nu arde casa. Avem 9 zile de întârziere la ultimul salariu pe care ar fi trebuit să și-l ia jucătorii, în România acestea nici nu pot fi numite restanțe. Nici vorbă de insolvență, nu ne-am gândit la asta nicio clipă, cu toate că se practică în fotbalul românesc. Echipele în insolvență se bat la titlu sau chiar îl câștigă.
Apoi, nu am scos jucătorii la vânzare, cum se vehiculează, dar, dacă există oferte serioase pentru ei, pot fi transferați”, a spus conducătorul grupării „roș-albe”.
Conform ultimelor calcule, datoriile clubului UTA s-ar ridica la aproximativ 5 milioane de euro. Primăria din Arad a pus și ea puțin umărul, oprind tranșa secundă din fonduri nerambursabile pe care echipa lui Mircea Rednic se aștepta să o primească pe finalul anului 2024.
Într-adevăr, Omondi ar fi nemulțumit de public, dar asta nu mă interesează pe mine. Eu urmăresc doar interesul clubului, adică puncte și iar puncte. Că ăla se simte prost, că e nu știu ce, nu mă interesează. Nu avem nicio ofertă pentru niciunul dintre jucătorii noștri în acest moment. Dar, întotdeauna, de la UTA oricine poate să plece în condiții corecte, nu vorbesc acum despre sume.