Andrei Vlad (25 de ani) a refuzat-o pe Petrolul Ploiești în această iarnă și a acceptat să semneze cu Aktobe, ocupanta locului 3 din Kazahstan.
Poreclit „Messi de la FCSB” în trecut, talentatul goalkeeper a fost imediat luat la țintă de jurnaliști, din cauza gafelor pe care le-a comis înainte să fie tras pe linie moartă de Gigi Becali.
Andrei Vlad a fost dat ca și transferat la Petrolul Ploiești în această iarnă și chiar a plecat în cantonamentul din Antalya alături de „lupi”.
Însă, după doar trei zile, fostul goalkeeper al celor de la FCSB nu a mai fost încântat de propunerea contractuală înaintată de Petrolul și mutarea a picat. Iar imediat după, s-a vehiculat că Andrei Vlad ar fi acceptat să semneze cu Aktobe, ocupanta locului 3 din Kazahstan, pentru un salariu de 10.000 de dolari pe lună.
Momentan, transferul lui Andrei Vlad la Aktobe nu a fost oficializat, însă jurnaliștii din Kazahstan au furat startul și l-au criticat în avans pe fostul portar al campioanei României.
Publicația Meta-Ratings a încărcat un scurt video pe pagina de Instagram dedicată redacției, iar în imagini pot fi văzute gafele lui Andrei Vlad dintr-o partidă Șahtior Karagandy – FCSB. Confruntarea a avut loc în sezonul 2021 – 2022, când roș-albaștrii au dezamăgit și au fost eliminați în turul 2 preliminar din Conference League, scor 1-0, 1-2 (3-5 d.l.d).
Priviți cu atenție ce face Vlad și momentele lui ratate din meciul cu Șahtior Karagandy. La prima fază, nu reușește să prindă un balon trimis foarte slab și de la distanță, iar fundașul Mikhail Gabyshef înscrie. Apoi, în prelungirile reprizei secunde, portarul român s-a mișcat cu greu în propriul careu și Aidos Tattbaev i-a adus victoria lui Șahtior, împingând astfel duelul în prelungiri. Amintim și că în poarta lui Șahtior s-a aflat atunci Igor Shatsky, goalkeeper care a evoluat recent pentru Aktobe”, se arată pe pagina de Instagram cu numele Metaratings.kz.
Andrei Vlad s-a aflat sub contract cu FCSB timp de aproape 8 ani, în intervalul iulie 2017 – ianuarie 2025. În tot acest timp, el a reușit să apere poarta roș-albaștrilor în doar 121 de meciuri.
De 49 de ori a terminat Andrei Vlad fără gol primit, iar în restul de 72 de partide a încasat 118 goluri.
Potrivit Transfermarkt, cota de piață a lui Vlad este de 200.000 de euro.