Mirel Rădoi a anunțat că nu va avea probleme cu Alex Mitriță, liderul din vestiarul Universității Craiova.
Șocul s-a produs în Bănie și Costel Gâlcă a fost îndepărtat de la cârma echipei după ce a obținut un singur punct în ultimele două meciuri. La doar câteva ore, Mihai Rotaru l-a readus pe Mirel Rădoi la echipă, iar tehnicianul a confirmat că nici nu se pune problema să aibă probleme în vestiar cu fotbalistul pe care l-a avut și la națională.
Alex Mitriță a avut conflicte cu mai mulți antrenori în vestiar, iar din această cauză a și pierdut locul la națională, în urma unor neînțelegeri cu Edi Iordănescu. Până la urmă a revenit în vizorul actualului selecționer, Mircea Lucescu, care i-a dat încă o șansă să evolueze pentru tricolori.
Mirel Rădoi l-a avut elev pe Mitriță la echipa națională așa că e convins că nu va avea deloc probleme cu starul oltenilor în vestiar. El îl cunoaște foarte bine și are altă părere față de cea pe care și-au creat-o cei din afara echipei.
„Cine se teme de Mitriță probabil nu-l cunoaște. Eu l-am avut la națională, cel mai scund jucător de pe teren a câștigat meciul, după ce a marcat cu capul. Din punctul meu de vedere nu am niciun fel de problemă. Piticul cum îi spun eu. Cei care vorbesc despre el nu-l cunosc și de asta apar discuții. Eu nu am avut niciun fel de probleme.”, a spus Mirel Rădoi, potrivit DigiSport.
Revenirea lui Mirel Rădoi pe banca grupării din Bănie i-a surprins pe mulți. Tehnicianul plecase în urma unui mare scandal stârnit la acea vreme de Sorin Cârțu. În urmă cu câteva săptămâni Sorin Cârțu a revenit la echipă, iar acum Mirel Rădoi s-a reîntors și cei doi vor lucra împreună.
Se pare că cei doi ani în care nu și-au vorbit au reglat tensiunile dintre cei doi, Sorin Cârțu fiind cel care l-a întâmpinat cu brațele deschise la baza de antrenament a echipei, iar Rădoi a ținut să îi ceară public scuze celui care l-a promovat la seniori.
„În urmă cu doi ani, când am plecat, am avut sentimentul că trebuie să mă întorc, pentru că ce am făcut la momentul respectiv a fost o greșeală. Vreau să îi cer scuze public lui nea Sorin, trebuia să fiu mult mai echilibrat și față de antrenorul Sorin Cârțu, și față de omul Sorin Cârțu! Este cel care m-a debutat la seniori”, a precizat Mirel Rădoi.