Parcursul echipei UTA din ultima lună și jumătate a fost mai degrabă negativ. În afară de succesul de la Cluj, cu Universitatea și remiza de la Galați, echipa lui Mircea Rednic a pierdut pe linie în SuperLigă și a remizat în Cupă, la Ungheni.
Tot în Cupa României, arădenii au înregistrat ultimul eșec, un zdrobitor 1-5 cu Farul Constanța, ce a mai agitat suplimentar apele pe malul Mureșului înainte de UTA – FC Botoșani, de luni (ora 17), de la Arad.
Fanii i-au strigat din nou demisia lui Rednic, dar au și apelat la scandări ironice în urmă cu trei zile, când echipa a fost eliminată din Cupă.
„Nu m-am gândit vreodată să plec de la UTA. Am avut motive serioase să renunț sezonul trecut și nu am făcut-o. Acum, e normal că suporterii sunt supărați, unii sunt montați și creează o atmosferă care nu mi se pare normală. Nici scandările și caterinca asta ieftină care au făcut-o, când au strigat campionii și să vină Cupa la Arad. Nu se face!”, a declarat Rednic, care a suferit un infarct în august 2023, în timpul unui meci cu FCSB pe care l-a dus pe picioare până a doua zi.
Atunci, lui Rednic i s-au montat 3 stenturi, iar cu alte trei s-a mai ales în urmă cu două luni, după un control de rutină la cardiologul care l-a operat prima oară.
Iar „Puriul” și-a făcut deja o listă a disponibilizaților și o alta a achiziților sau cel puțin a posturilor pe care vrea să-și întărească echipa.
Altfel, Rednic i-a trimis deja în vacanță pe Popa, Benga, Van Durmen și Dumiter, care oricum erau accidentați și nu puteau juca în ultimul meci oficial, cel de acasă, de luni, 23 decembrie, de la ora 17, cu FC Botoșani.
„Cei pe care i-am lăsat, sunt jucători noștri, cei care și-au dorit să plece, au făcut-o deja. Dumiter are o situație mai specială. Eu am discutat cu el și i-am zis: ‘Bă, deja au trecut șase luni, ai jucat foarte puțin, mai mult ai stat plecat la tratament’. Ultima oară, a fost pe la Alba Iulia, a stat vreo două săptămâni, iar când a revenit rezonanța a arătat că are o inflamație.
Deci el încă nu-i 100%. Nu știu ce decizie a luat, eu i-am spus care e părerea mea și ce ar fi mai bine. Acum el e cel care decide ce va face, dar eu m-am blocat. Ne-am bazat pe el și problema cea mai mare care am avut noi în începutul ăsta de sezon a fost în atac”, a spus experimentatul tehnician despre fostul atacant al celor de la FCSB, Sepsi și FC Voluntari, care a jucat foarte puțin la UTA în acest sezon, fără să marcheze vreun gol.
Dar, „Puriul” și-a făcut și lista de cumpărături pentru la iarnă.
„La meciul cu Slobozia am fost obligați să folosim al treilea portar, care nu a avut meciuri și nu are experiență. Dar nu o să mai fim în situația asta, chiar dacă Dejan (n.a. Iliev) și Popa sunt ok, voi mai aduce încă un portar.
În apărare avem nevoie de un fundaș central, mai ales că Benga o să mai aibă cel puțin o lună jumate de recuperare. Deci nu mai vreau să mai rămânem descoperiți, nu mai vreau să improvizăm. Normal, vom aduce un atacant și un fundaș central”, a mai punctat tehnicianul de 62 de ani al „Bătrânei Doamne”.
Așadar, cu ocazia vizitei celor de la FC Botoșani, UTA are șansa să-și mai îndulcească fanii, dar și să se mai distanțeze de locurile cu probleme în Superligă. Moldovenii au alunecat din nou pe loc direct retrogradabil și vin după un eșec intern cu Hermannstadt, dar și după un succes inutil pentru calificarea în sferturile Cupei României, 1-0 Piatra Neamț, cu Ceahlăul.
„Am văzut ultimul meci din cupă al Botoșaniului, au avut o repriza foarte bună, în care au și înscris și și-au creat câteva ocazii. Multe schimbări nu au făcut față de ultimul meci din campionat, la pauză au făcut modificări, în repriza a doua cred că mai mult au jucat ca să conserve rezultatul, ținând cont și de rezultatul de la meciul Rapid cu CFR.
Oricum, nu se compară un meci de cupă cu un meci de campionat, la noi s-a făcut tam tam, nu uitați că cinci echipe din play-off au fost eliminate. Jocul lui Ciobi e întotdeauna echilibrat, organizat, se bazează mai mult pe contraatac. Au și un jucător, Ogenda, care, din câte văd, ușor-ușor și-a intrat în formă. El a făcut golul care s-a dat la Piatra Neamț”, a transmis Rednic.
În fine tehnicianul susține că, dincolo de ceea ce va propune Botoșani la Arad, e important cum va aborda echipa sa partida. Iar motivația există și e mare, căci conducerea clubului le-ar fi spus că le achită restanțele salariale înainte de sărbători doar în cazul unei victorii cu moldovenii.
„Nu trebuie să-i motiveze partea financiară pe jucători, ei știu că în momentul când câștigi un meci, bonusul vine imediat. Ei sunt conștienți de asta, am vorbit cu ei să fie conștienți că printr-o victorie putem să mai câștigăm cel puțin un loc în clasament și față de sezonul trecut am fi mult mai bine. E ultimul meci de campionat acasă, vreau să terminăm cu o victorie, pentru încrederea suporterilor, dar în primul rând pentru moralul nostru”, a încheiat Mircea Rednic.