Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a găsit explicații pentru înfrângerea din meciul cu FC Botoșani.
Oficialul campioanei României nu s-a mai ferit și a dezvăluit de ce a pierdut echipa lui Gigi Becali.
FCSB a pierdut meciul restant cu FC Botoșani, scor 0-1, din etapa 4. Zoran Mitrov a marcat unicul gol al partidei după o execuție fabuloasă din lovitură liberă.
Meme Stoica a încercat să găsească explicații după înfrângerea cu Botoșani. Acesta a scos în evidență programul încărcat pe care l-a avut FCSB tot sezonul, dar și lipsa jucătorilor accidentați/suspendați.
„Din nefericire, gândiţi-vă ce jucători ne-au lipsit la faza în care Botoşani a scos lovitură liberă. Şut, suspendat, Lixandru, accidentat, Baba Alhassan, accidentat, Edjouma, accidentat cu câteva minute înainte. Am jucat practic fără vreun închizător.
Ce să facem? Suntem recordmeni în Europa la număr de meciuri jucate până acum şi ne mai aşteaptă nouă meciuri până la finalul anului calendaristic.
Nu, terenul nu a fost un impediment, din moment ce am avut atâtea ocazii. Nu ai ce reproşa jucătorilor, pentru că au fost net superiori, au avut ocazii foarte mari, dar uneori se întâmplă să mai şi ratezi”, a spus Mihai Stoica, citat de OrangeSport.
Elias Charalambous, antrenorul FCSB, nu s-a mai putut abține și a contestat starea deplorabilă a gazonului de la Botoșani.
„Știam că va fi un meci complicat pentru ambele echipe, mai ales pe acest teren care nu este de fotbal. Nu avem scuze. Ne-am creat ocazii importante, dar atunci când ratezi aceste oportunități…După minutul 70 am riscat. Nu am nimic ce să le reproșez jucătorilor. Au făcut tot ceea ce au putut.
Trebuie să ne refacem fizic cât mai repede, pentru că sâmbătă vom avea un nou meci. Pe un astfel de teren nu am putut să ne practicăm jocul”, a spus cipriotul, la flash-interviu.
Ce să fie (n.r. la Botoșani). A fost un meci de fotbal. De ce să fiu supărat? Nu mai contează acum. Nu trebuia să pierdem un astfel de meci. Târnovanu, acolo, la faza golului, trebuia să apere. Degeaba discuta după aceea că nu știu ce a fost”, a spus Gigi Becali pentru DigiSport.