Rapid București dă lovitura pe piața transferurilor, iar Marius Șumudică își primește cadoul de Crăciun.
Marius Șumudică se poate declara mulțumit, deoarece Dan Șucu i-a îndeplinit dorința pe care o are de când a preluat echipa din Giulești. Conform GSP, Rapid ar fi ajuns la un consens cu Sepsi Sfântu Gheorghe pentru transferul lui Denis Ciobotariu, iar în tranzacție ar fi inclus și atacantul slovac Timotej Jambor, care urmează să plece sub formă de împrumut la covăsneni.
După ce a spus în repetate rânduri că și-l dorește pe fundașul central al lui Sepsi Sfântu Gheorghe cât de curând la echipă, Marius Șumudică se poate declara mulțumit. Ciobotariu urmează să fie transferat de Rapid odată ce se va deschide fereastra de transferuri, iar parte din afacere va fi și Timotej Jambor, care urmează să joace sub formă de împrumut la Sepsi până în vară, giuleștenii asigurându-se și de partea salarială.
De altfel, sursa citată anterior mai dezvăluie faptul că Sepsi ar fi vrut să îl primească pe Omar El Sawy la schimb, însă conducătorii lui Rapid nu au fost de acord, mai ales că tânărul fotbalist a fost cumpărat cu un an și jumătate în urmă.
La finalul partidei cu Dinamo București, ultima din acest an, Marius Șumudică a dezvăluit că la Rapid urmează să vină și jucători de la Genoa, echipă care a fost preluată de către patronul giuleștenilor, Dan Șucu.
„Probabil vom face transferuri, probabil vom lua unul sau doi jucători de la Genoa. Probabil, după 1 ianuarie sperăm să închidem afacerea Ciobotariu. Echipa crește. Astăzi s-a exprimat într-un mod ok. Am întâlnit una dintre cele mai bune echipe, azi i-am închis foarte bine, rămânem a doua apărare din campionat. Cu siguranță vom marca. Ne așteaptă o perioadă de pregătire foarte grea. Am fugit de Turcia, prognoza este de 80% ploaie. Nu am preferat să mergem în Dubai ca să ne bronzăm, ci să facem câte trei antrenamente pe zi și meciuri bine de verificare. Ușor, ușor, trebuie să ajungem în play-off și să nu mai coborâm de acolo”, a spus Șumudică, după Dinamo – Rapid 0-0.