Gigi Becali a luat atitudine după controversele iscate în legătură cu înmormântarea tatălui lui Adrian Șut. L-a contactat personal pe mijlocaș, întrucât a avut o rugăminte.
FCSB va primi în următoarea etapă de campionat vizita rivalei Rapid, iar finanțatorul nu concepe să nu aibă la dispoziție toți jucătorii de bază. Derby-ul se va juca duminică, 27 octombrie, pe Arena Națională.
Inițial, Becali și-ar fi dorit ca Șut să se prezinte la antrenamente imediat după ceremonia de înmormântare a tatălui, dar ulterior și-a schimbat complet atitudinea. I-a prezentat scuze jucătorului, i-a transmis condoleanțe și l-a rugat, potrivit fanatik.ro, să se întoarcă vineri, 25 septembrie.
Axul central reprezintă în momentul de față un punct nevralgic pentru campioană, dată fiind și accidentarea suferită de Mihai Lixandru, care va trebui să stea o lungă perioadă departe de gazon. Prin urmare, Șut se va pregăti alături de echipa U19 până la revenirea colegilor din Scoția, după care va intra sub comanda lui Elias Charalambous.
„Mihai Stoica e acolo (n.r cu Adrian Șut), mi-a zis că îl înmormântează joi şi că Şut vine vineri. I-am zis: ‘Băi, Mihai, eu nu accept asta’. Ce datină? Şi mie mi-a murit tata, la revedere. A murit, l-am îngropat, la revedere! I-am zis joi să vină încoace, că el voia să vină vineri. Nu! Joi să vină şi vineri la antrenament”, spunea latifundiarul zilele trecute, motiv pentru care a fost aspru taxat.
Indignați de afirmațiile prezentate mai sus, ultrașii dinamoviști au lansat un atac dur la adresa lui Gigi Becali și i-au transmis condoleanțe lui Adrian Șut, adăugând că rivalitatea dintre echipe nu trebuie confundată cu dușmănia.
„Rivali, nu dușmani. Imediat după partida disputată duminică seară pe Arena Națională, jucătorul FCSB, Adrian Șut, a primit groaznica veste a decesului tatălui său.
CONDAMNĂM FERM declarațiile patronului FCSB, lipsite de orice umanitate și empatie: ‘Meme e acolo, mi-a zis că îl înmormântează joi şi că Şut vine vineri. I-am zis: ‘Băi, Mihai, eu nu accept asta’. Ce datină? Şi mie mi-a murit tata, la revedere. A murit, l-am îngropat, la revedere! I-am zis joi să vină încoace, că el voia să vină vineri. Nu! Joi să vină şi vineri la antrenament’ – Gigi Becali. Condoleanțe, Adrian Șut!”, au transmis aceștia, prin intermediul rețelelor de socializare.