Gigi Becali a râs de Marius Șumudică, după ce antrenorul Rapidului a spus că va arbitra play-off-ul.
Rapid se află abia pe locul 8 în Superliga, cu 25 de puncte obținute după 19 meciuri jucate. Cu toate acestea, Marius Șumudică este convins că echipa sa va ajunge în play-off și va decide câștigătoarea titlului.
Gigi Becali nu s-a putut abține și l-a ironizat pe Marius Șumudică, patronul FCSB fiind de părere că Rapid nu va termina sezonul regular între primele șase echipe.
„De Rapid, la ora asta, nu mă tem. Am 34 de puncte, iar ei au 25, am 9 puncte distanță. La ora asta, nu. Nu mă mai întrebați de alte echipe, că nu vreau să se supere oamenii. Eu v-am spus părerea mea. Pe mine mă interesează Craiova și CFR. Atât. (n.r. Șumudică, că arbitrează play-off-ul) Bine, mă, ce a spus . El a spus ce a spus, eu spun ce spun. Cum el nu comentează ceea ce spun eu, nici eu nu comentez. Ce vreți, să mă cert cu Șumudică? Să îl contrazic pe om? E părerea lui. Ca să arbitreze play-off-ul trebuie să intre în el, să fie arbitru. Dar dacă ești pe margine, o să fii arbitru de tușă, doar ofsaid ridici!”, a declarat Gigi Becali, la Palat.
„Pentru mine nu este niciun fel de presiune. Nu ştiu, pe jucători nu am simţit. E adevărat că venim după un eşec care a survenit în urma a opt etape în care nu am pierdut. S-a făcut aşa o campanie, pe care nu prea am simţit-o ok, dar te aştepţi… cred că au mai fost echipe care 8 etape la rând nu au pierdut şi când au făcut-o nu s-a scris atât şi nu s-a discutat atât.
(Credeţi că este cineva care nu vrea Rapidul în play-off?) Nu ştiu, probabil că unii… Nu a zis domnul Becali că suntem slabi, că nu ştiu cum. Mi-aş dori să ajung în play-off, că dacă ajung în play-off, vă spun eu că arbitrez play-off-ul. Eu îl arbitrez, Şumudică! Îl arbitrez.
Nu ştiu dacă îl şi câştig, eu am promis că la anul! Eu am promis că la anul, dacă colaborarea va fi de bun augur şi vom continua împreună, eu am promis că la anul voi câştiga titlu. Eu am spus, când am venit la Rapid, că anul ăsta mă voi califica în play-off, da? Că voi ieşi din grupele Cupei, ceea ce nu s-a întâmplat în sezoanele precedente. Iată că am făcut-o, vom vedea cu cine vom juca. Sper să ajungem mai departe”, a spus Marius Șumudică, în cadrul unei conferințe de presă.