Gică Hagi (59 de ani) a fost refuzat în mod public de Alexi Pitu (22), puștiul pe care în ianuarie 2023 l-a vândut pe bani mulți în Franța, la FC Girondins Bordeaux.
Mai precis, 2.000.000 de euro au ajuns la malul mării atunci. Pitu a rămas liber de contract și s-a vehiculat că în această iarnă va da cu pixul pe un nou contract la Farul, însă informațiile au fost dezmințite imediat chiar de fotbalist.
Alex Pitu, unul dintre cele mai promițătoare talente ieșite din academia lui Gică Hagi în ultimii ani, nu are echipă de aproximativ 6 luni de zile.
Concret, mijlocașul în vârstă de 22 de ani s-a despărțit de Girondins Bordeaux în vară, unde Hagi l-a vândut pentru 2.000.000 de euro, în ianuarie 2023. Motivul? Multipla campioană a Franței a fost retrogradată în liga a treia și a renunţat la statutul profesionist.
Așadar, în ultimele luni s-a vehiculat tot mai intens că Alexi Pitu ar putea reveni în Superliga, fie la Farul Constanța, fie la o altă formație cu pretenții la titlu.
Iar în cursul zilei de sâmbătă, 18 ianuarie 2025, un anunț îndrăzneț a fost făcut de cei de la Gsp.ro, anume că Pitu și-ar fi dat acordul pentru a colabora din nou cu Gică Hagi. Doar că informația a ajuns și la urechile talentatului fotbalist, care a luat legătura cu reprezentanții publicației menționate și a clarificat lucrurile într-un mod cât se poate de tranșant. Alexi Pitu a spus nu doar că nu a semnat cu Farul, ci că nu există nicio șansă ca el să revină la malul mării:
Nu am semnat cu Farul și nu există nicio șansă să vin la Constanța”, a fost reacția lui Alexi Pitu, potrivit sursei citate.
Din ianuarie 2023 și până în vara lui 2024, Alexi Pitu a adunat 44 de meciuri jucate pentru Girondins Bordeaux, în care a contribuit cu un gol și cu două pase decisive.
Dacă în cel mai înalt punct al carierei avea o cotă de piață de 1.800.000 de euro, potrivit Transfermarkt, acum a ajuns să fie evaluat la doar 700.000 de euro de aceeași sursă.
În plus, Alexi Pitu a ieșit și din anturajul echipei naționale, ultima sa convocare fiind consemnată la nivel de U21, la data de 24 iunie 2023.
Rămâne de văzut ce decizie va lua fotbalistul, care, așa cum am precizat deja, este liber de contract de aproximativ 6 luni de zile.
Alături de gruparea din Constanța, Alexi Pitu a cucerit un titlu de campion, o Cupă și o Supercupă ale României.