Gică Hagi a dat o declarație interesantă despre Daniel Bîrligea, cel mai în formă atacant din Superliga, pe care va trebui să îl blocheze în acest weekend.
Duminică, de la 20:45, Farul Constanța primește vizita celor de la FCSB, în etapa 20 din Superliga.
Întrebat despre internaționalul român din avanposturile campioanei României, „Regele” a ținut să sublinieze că forța grupului este întotdeauna mai importantă decât calitățile unui singur jucător.
Daniel Bîrligea se anunță principalul pericol pentru Farul în meciul cu FCSB, dar Gică Hagi încearcă să își motiveze elevii să își trateze toți adversarii cu responsabilitate.
„Au demonstrat (n.r: cei de la FCSB) că au un lot foarte bine conturat, jucători foarte valoroși, se poate juca la trei zile. Din contră, jucătorii au ritm, sunt conectați, așa că cei care vor veni la stadion vor vedea un meci foarte bun. Felicitările noastre pe această cale, au făcut rezultate foarte bune, reprezintă România și trebuie să-i felicităm. Dar ne interesează să jucăm mai bine decât ei.
(n.r. despre Daniel Bîrligea) Vorbesc singur, mă aud singur… Jucătorul face diferența, dar echipa câștigă meciurile. Au o echipă bună, jucători valoroși, trebuie să joci un fotbal bun. Echipa câștigă trofee, câștigă meciurile, nu jucătorul. El face diferența într-un moment, dar și noi avem jucători valoroși”, a spus Gică Hagi, potrivit as.ro.
Antrenorul celor de la Farul Constanța a anunțat public că urmărește toate cele trei puncte puse în joc la meciul cu FCSB.
„Un meci interesant, ne dorim să arătăm cea mai bună versiune a noastră, adversarul are valoare. Ştie fotbal dacă-i dai spațiu și timp. Trebuie să arătăm cea mai bună versiune a noastră, să facem un meci perfect pentru cele trei puncte pe care ni le dorim.
Accidentați nu prea mai avem, nu sunt toți la același nivel, dar sunt cu echipa și vom vedea ce echipă vom face”, a declarat Gică Hagi.