Un fotbalist a fost aspru criticat de Gigi Becali, dar l-a iertat după FCSB – Universitatea Craiova, iar acum patronul a anunțat că sunt șanse să plece în această iarnă.
Situația lui Luis Phelipe la FCSB a devenit o adevărată telenovelă. Fotbalistul brazilian e criticat de patron, după e iertat și lăudat, apoi e anunțat ca și plecat de la echipă. Sunt șanse mari ca fotbalistul să plece la doar un un după ce a semnat cu campioana Superligii, iar următoarea destinație ar fi FC Botoșani.
Mijlocașul brazilian a semnat cu FCSB la începutul anului. A venit de la Poli Iași, în schimbul a 200.000 de euro, iar acum e aproape să plece gratis la FC Botoșani, dacă Gigi Becali va fi de acord să îi dea drumul. Sunt șanse foarte mici ca FC Botoșani să fie dispusă să ofere bani pentru fotbalist, dat fiind faptul că situația financiară a clubului nu e tocmai bună.
Valeriu Iftime a anunțat că cele două cluburi negociază pentru transferul jucătorului. Sunt șanse mari pentru un transfer definitiv la penultima clasată din Superliga.
„Ne ocupăm de el, deocamdată discutăm ce, cum, unde, cu cât. Sunt șanse. Transfer definitiv, da”, a declarat patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, potrivit Fanatik.
Patronul roș-albaștrilor și-a schimbat din nou părerea despre mijlocașul brazilian. După critici foarte dure, au venit și laudele la adresa brazilianului care este la un pas de plecare în această iarnă. În partida cu Universitatea Craiova a evoluat doar 45 de minute, dar a fost suficient cât să îl convingă pe patron că are potențial în continuare. Rămâne de văzut dacă Gigi Becali se va răzgândi și îi va da drumul la FC Botoșani.
„Luis Phelipe mi-a plăcut. A fost scos mai mult (n.red. – din echipă) că trebuia să joace și Olaru, nu aveam pe altcineva…dar, poate trebuia scos Ștefănescu…Cam în aceeași notă sunt ei. Mi-a plăcut Phelipe…dar dacă pierzi mingea, mă refer la Phelipe și Ștefănescu, poti să driblezi zece jucători, dacă pierzi mingea nu-mi place”, a spus Gigi Becali, potrivit sursei enunțate mai sus.