Aventura lui Elvir Koljic la Universitatea se apropie de final. Contractul expiră în vara acestui an, iar clubul nu mai are de gând să-i propună prelungirea. Anunțul a fost făcut de Sorin Cârțu, care s-a lansat apoi într-o adevărată tiradă la adresa atacantului bosniac.
Adus în vara lui 2018, acesta a avut prestații oscilante, pe fondul accidentărilor repetate. Cu 46 de goluri și 17 pase decisive a contribuit până acum, într-un total de 168 de meciuri.
La ora actuală, compartimentul ofensiv reprezintă, de altfel, punctul nevralgic al alb-albaștrilor. Costel Gâlcă a insistat pentru transferul unui „vârf” înainte de a fi demis.
Întrebat despre Elvir Koljic, Sorin Cârțu a recunoscut că nu se mai pune problema vreunei oferte de prelungire a înțelegerii scadente în iunie 2025. Ba chiar l-a catalogat drept un jucător blazat și suprasaturat.
„Koljic este în ultimele 6 luni, nu s-a mai dorit să i se prelungească înțelegerea. Lumea este nemulțumită de atitudinea lui și de modul în care a venit în sprijinul nostru în ceea ce vrem să facem la momentul acesta.
A avut niște situații în care putea să schimbe soarta unor meciuri, pentru că are experiență și știință, este un atacant care știe jocul, dar nu știu de unde a venit toată reținerea asta a lui în ultimul timp, blazarea asta a lui. El arată ca un jucător blazat, ca un atacant suprasaturat, satisfăcut”, a declarat președintele de onoare al Universității Craiova pentru fanatik.ro.
În cursul zilei de marți, 28 ianuarie, după ce și-a luat rămas bun de la jucători, Costel Gâlcă a recunoscut că regretă situația și a vorbit din nou despre transferul asupra căruia a insistat de la sfârșitul anului 2024: un atacant mai combinativ și mai eficient decât cei aflați deja în lot.
„În momentul acesta, echipa arăta din ce în ce mai bine și la antrenament. Doar că depinzi de gol, de victorii. Regret este, dar le-am spus celor din club să fie pozitivi, să creadă în echipă. Au fost prea negativiști.
Am spus că ne trebuie un anumit tip de atacant, cu o calitate individuală mult mai bună, să poate să fie combinativ, finalizator. Dar asta este situația, asta s-a putut lua”, a declarat fostul tehnician al formației din Bănie.