Viorel Moldovan nu a mai suportat și a intrat în direct la TV imediat după meciul dintre CFR Cluj și Rapid București, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Președintele giuleștenilor s-a arătat nemulțumit de programul meciurilor din Superliga României și este de părere că partida din Gruia s-a disputat în condiții „inumane”.
Viorel Moldovan nu a mai suportat și a intrat în direct la TV imediat după meciul dintre CFR Cluj și Rapid București, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Președintele giuleștenilor s-a arătat nemulțumit de programul meciurilor din Superliga României și este de părere că partida din Gruia s-a disputat în condiții „inumane”.
Totodată, oficialul trupei patronate de Dan Șucu a venit și cu o soluție pentru această problemă, pentru ca cluburile din campionatul României să nu mai fie nevoite să joace pe caniculă, așa cum s-a întâmplat vara, sau pe temperaturi extrem de scăzute, la ore târzii.
„Sincer, mi s-a părut inuman că s-a jucat la o asemenea temperatură, de -5 grade Celsius. Nu e OK să programezi un meci de la ora 21.30, la o asemenea temperatură. Nu-mi dau seama de ce la noi meciurile nu se pot juca în aceeași zi, de la aceeași oră, cum se întâmplă în alte campionate. Dacă programarea mai multor meciuri, de la aceeași oră, nu le convine televiziunilor, atunci să se facă abonamente pentru transmisiunea meciurilor. Iar cine vrea să vadă meciurile să plătească! Ești fanul unei echipe și vrei să o vezi jucând la TV? Atunci, plătești”, a declarat Viorel Moldovan, la DigiSport.
Viorel Moldovan a vorbit și despre rezultatul obținut de echipa pregătită de Marius Șumudică și este de părere că egalul este echitabil, având în vedere jocul prestat de cele două formații.
„Un rezultat echitabil, nu meritam să pierdem acest joc. Reușim să nu pierdem de foarte mult timp. Iar la Cluj, chiar dacă am primit gol, am reușit să egalăm. Golul lor a fost un șut înșelător, Siegrist pare că a și fost mascat… Punctul ne mulțumește, iar dacă batem Petrolul, ar fi foarte bine cu 4 puncte după aceste meciuri. Clasamentul e echilibrat.
Boupendza caută să facă foarte multe, face o risipă mare de energie, ajunge și în zonele laterale ale terenului. Poate că, de aceea, n-are multe reușite acum, dar sunt convins că va fi recompensat mai târziu. Christensen e ceasul de la mijlocul terenului pentru noi, e într-o creștere de formă. Bineînțeles că văd Rapidul în play-off. Trebuie să recuperăm după remizele de la începutul sezonului, dar sunt optimist”, a mai spus Viorel Moldovan, conform sursei menționate anterior.