Ionuț Cojocaru, trimis pe teren în minutul 80 al meciului Farul – Petrolul 2-1, a marcat golul victoriei, iar Iancu a spus ce s-a întâmplat în vestiarul lui Gică Hagi.
Echipa Farul Coinstanța a învins Petrolul cu 2-1 în ultimul meci din etapa 24 a Superligii și păstrează șanse de calificare în play-off.
Golurile au fost marcate de Iancu (35) și Cojocaru (88), respectiv, Jyry (45). În urma acestui rezultat, formația manageriată de Gică Hagi a ajuns la 28 de puncte și se află pe locul 11, în timp ce Petrolul a ratat șansa să revină între primele 6.
La finalul confruntării de la Ovidiu, Cojocaru, care a marcat la câteva minute după ce a fost trimis în teren, a făcut unele dezvăluii.
„Golul a fost pentru cineva, cred că s-a înțeles din gestul meu, n-am ce să explic mai mult. Da, acum sunt în regulă din punct de vedere fizic. Cea mai mare bucurie a mea e că sunt pe teren. (n.r. – Gică Hagi) M-a felicitat și mi-a zis să o țin tot așa” a declarat Cojocaru, la DigiSport.
„Era o atmosferă destul de apăsătoare, n-am mai câștigat de mult timp. Am avut spirit, am avut o ședință și cu staff-ul înainte de meci, sper că ne-am trezit.
Nimic nu e imposibil la fotbal. Trebuie să câștigăm meciurile. Dacă câștigăm la Sepsi, moralul nostru va fi altul și de ce nu?!
Trebuie să fim la fel cum am fost astăzi, să luptăm din minutul 1 până la final și să arătăm că avem spirit”, a completat Gabi Iancu, la DigiSport.
„Știam că Papp e un adversar greu, n-are tată, n-are mamă, așa e cu toți. E un fundaș agresiv, n-am avut o viață ușoară.
În momentul ăsta nu trebuie să ne gândim la play-off. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și vedem la final unde suntem”, a declarat Rivaldinho, la DigiSport.