Antrenorul lui FCSB a dat verdictul despre partida în care a fost acuzat că a făcut blat.
Laurențiu Reghecampf a fost unul din cei mai de succes antrenori ai lui FCSB din ultimii 15 ani, însă numele tehnicianului este legat și de un eveniment negativ. Reghecampf a fost pe banca lui FCSB la eșecul contra Viitorului, în mai 2013, scor 2-5, pe stadionul Ghencea, iar gruparea patronată de Gigi Becali a fost acuzată de blat.
Partida din sezonul 2012-2013 a fost una extrem de importantă pentru Viitorul pregătit de Gică Hagi, deoarece constănțenii aveau nevoie de trei puncte, care ar fi putut să apropie echipa de îndeplinirea obiectivului: salvarea de la retrogradare. FCSB a pierdut, iar Viitorul s-a impus și în următoarea deplasare, disputată în fața lui Dinamo, și s-au salvat de la retrogradare.
Laurențiu Reghecampf a dezvăluit că nu își poate imagina ca un fotbalist de-al lui din acea perioadă să fi făcut ceva ilegal fără ca el să aibă idee, însă nu se poate pronunța în privința rezultatului extrem de dur.
Nici acum nu știu dacă s-a întâmplat ceva la acel meci. În seara aia, Gigi voia să plece din țară și nu l-au lăsat, nu era la meci. Am fost foarte supărat pe rezultat. A trebuit să învăț niște chestii după acel joc, să nu reacționez pe moment. Nu eram obișnuit să pierd de maniera aia. Au fost jucători care m-au dezamăgit foarte rău și am făcut atunci o declarație care nu are nimic în comun cu realitatea din teren. (Gigi Becali a spus că a fost o omenie) Eu nu știu. Bag mâna în foc că nu se putea întâmpla ceva fără să știu eu. Un jucător să facă ceva, trebuia să fie prea nebun să facă lucrul ăsta”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la podcastul Iam Ștucan, de pe Iamsport.
Laurențiu Reghecampf a avut un moment de furie imediat după eșecul suferit în fața viitorului și a spus în direct, la TV, că nu va mai continua la FCSB, echipă numită Steaua în acea perioadă.
„Sigur nu voi mai continua la Steaua din această vară. Eu nu fac astfel de lucruri murdare”, a spus Reghecampf la acea vreme, fiind urmat de un discurs mai ponderat, la doar câteva minute distanță. „Eu am spus că nu voi participa la nici un blat şi că nu mă voi bucura atunci când pierd. Nu m-am referit la patron când am zis de lucruri murdare”, a mai adăugat Reghecampf, care a rămas pe banca roș-albaștrilor.