Adrian Mutu va debuta mâine ca antrenor la Petrolul, echipa ploieșteană urmând să joace, de la ora 19:30, la Galați, cu Oțelul, în etapa 22 a Superligii.
Antrenorul ploieștenilor are probleme de lot, urmând a nu se putea baza pe Papp (suspendat) și pe Dumitriu (accidentat). De asemenea, pentru Petrolul va fi primul meci fără Lukas Zima, plecat la FCSB.
Problema portarului îi dă bătăi de cap lui Mutu, care l-ar fi vrut pe Andrei Vlad, fost la FCSB. Acesta s-a pregătit două zile cu Petrolul, în Antalya, dar a semnat cu Aktobe, din Kazahstan.
Mutu a explicat de ce și l-ar fi dorit pe Vlad, dar nu a făcut un caz de ratarea transferului. „Îl cunoșteam de la lotul de tineret. Mi-am dorit un portar român, pentru că asta ajută foarte mult echipa în concepția mea. Să fie cineva în spate care să se poată face înțeles mai ușor. Nu-l regret pe Vlad, pentru că nu l-am avut decât la un antrenament, deci nu știu ce mai poate, dar i-aș fi dat șansa de a fi titular. Nu-l aduceam pentru că e frumos, ci ca să apere. N-am tras de el să rămână deoarece dacă lui nu îi era capul la Petrolul, ce rost avea?”, a spus Mutu, înaintea primului său meci oficial pe banca Petrolului.
Alegerea unui portar pentru meciul de mâine, cu Oțelul, va fi o provocare pentru Adrian Mutu. El consideră că toți cei trei goalkeeperi pe care îi are în lot sunt de aceeași valoare, fiind greu să se diferențieze. În același timp, suedezul Linner, Mihai Eșanu și Raul Bălbărău nu au apărat de foarte mult timp. Zima, cel care a plecat la FCSB a „arestat” poarta Petrolului în ultimii doi ani. „Sper să fiu inspirat în alegerea pe care o voi face”, a declarat Adrian Mutu, noul antrenor al Petrolului.