Căpitanul echipei naționale a României, Nicolae Stanciu a făcut o dezvăluire surprinzătoare în așteptarea preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026: vrea să-și măsoare forțele cu Italia sau Portugalia.
Tragerea la sorți va avea loc vineri, 13 decembrie, la ora 13:00. Cât despre turneul final, nu va exista o singură gazdă, ci trei – Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada – , astfel încât vom asista la o premieră istorică.
Sub comanda lui Mircea Lucescu, tricolorii speră să obțină calificarea după nu mai puțin de 30 de ani de absență. Au reușit între timp să câștige grupa din Liga Națiunilor, ceea ce le asigură o șansă în plus.
Înaintea tragerii la sorți, Nicolae Stanciu și-a exprimat dorința de a înfrunta Italia sau Portugalia, în condițiile în care una dintre ar putea fi repartizată în grupa României din urna 1. Nu a ezitat să se pronunțe nici în privința celorlalte adversare.
„Echipele pe care mi le-aş dori în grupa noastră de calificare pentru Campionatul Mondial sunt: Italia sau Portugalia, din prima urnă, din urna a 3-a Muntenegru, din urna a 4-a Estonia şi din urna a 5-a Moldova. Hai, România!”, a transmis mijlocașul legitimat în Arabia Saudită, la Damac.
În schimb, Mihai Stoichiță și-ar dori ca sorții să ne scoată în cale un adversar ceva mai abordabil din prima urnă valorică. „Să dea Dumnezeu ca norocul să fie de partea noastră, să nu fie de partea altora. În general le nimeresc, la ultima am greșit Kosovo, când ne-am calificat cu Edi (n.r. Iordănescu). Am zis înainte de celelalte echipe, puteți întreba Federația. Se vorbește de fotbal mai mult ca niciodată, n-am văzut așa emulație ca în ultima vreme. Ar trebui să fim mai uniți. Cred că ar fi bine să cazi cu Austria de exemplu, poate și Danemarca”, a spus acesta la plecarea spre Zurich.
Ediția din 20226 a Cupei Mondiale nu va mai avea la start 36 de selecționate, cum se întâmpla până acum, ci 48. Acestea vor evolua în 16 orașe din cele trei state organizatoare.
Noul format cuprinde nu mai puțin de 104 meciuri, care se vor disputa de-a lungul a 38 de zile, până pe 19 iulie, când stadionul MetLife din New Jersey va găzdui ultimul act. Programul complet stabilit de FIFA arată astfel: