Răzvan Burleanu a oferit o primă reacție, după ce a aflat grupa pe care România o are pentru preliminariile CM 2026.
România va juca în grupa H în cadrul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026 cu Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru și San Marino. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a avut un discurs moderat atunci când a discutat despre grupa de calificare și a specificat că își dorește ca naționala preăgătită de Mircea Lucescu să meargă la turneul final.
Președintele Federației Române de Fotbal a specificat că își dorește ca naționala pregătită de Mircea Lucescu să meargă la Cupa Mondială din 2026, care se va desfășura în SUA, Canada și Mexic. De altfel, Burleanu a spus că un adversar precum Bosnia nu este de subestimat.
Suntem încrezători că vom face tot ceea ce ține de noi să ne calificăm. Cred că ceea ce contează cel mai mult în momentul de față este să continuăm această performanță pe care am reușit-o în Germania, când am reușit să bifăm cea mai importantă sportivă a echipei în ultimii 24. Avem barajul din martie 2026 asigurat. Ne dorim ca la finalul anului 2025 să avem o calificare asigurată și a 4-a grupă câștigată la rând.
Vrem să avem o performanță care să rămână în istorie”, a spus Răzvan Burleanu, la DigiSport.
Burleanu a continuat discursul și a anunțat că adversarele României nu trebuie subestimate, mai ales Austria, care a avut prestații apreciate atât la Campionatul European din vară, cât și în grupa de Nations League.
Trebuie să fim ponderați, trebuie să ne uităm și la performanțele adversarilor noștri. Am mai întâlnit și Austria, Bosnia și Cipru, unde ne-am simțit ca acasă. Vrem să repetăm acest lucru. Austria a avut o performanță similară cu a noastră, deci merită să fie în urna 1. Bosnia a câștigat grupa din Liga Națiunilor, chiar dacă ne-am împărțit victoriile. A fost momentul de cotitură al naționalei României, când am reușit să construim o generație de suflet…
(n.r. că avem evitat echipe grele) Cu siguranță, misiunea noastră ar fi fost mult mai dificilă în acest moment. Procedura a fost destul de greoaie, evitam deja multe echipe aceste dificile.
Ceea ce ne dorim cel mai mult este să continuăm această serie și să mergem la mondiale după 28 de ani. Vrem să avem continuitate. Vrem, cu toții, ca români, să fim din nou împreună.
Nu sunt nici optimist, nici pesimist. Jucătorii vor face tot ceea ce ține de ei să livreze și să inspire din nou națiunea noastră și să ajungă din nou la un mondial”, a mai spus Burleanu, conform sursei precizate anterior.