Jurnaliștii sârbi de la publicația Blic au redactat un material de mulțumire pentru suporterii români, după evenimentele petrecute la partida cu Kosovo de pe Arena Națională.
Gestul fanilor români de a scanda pro-Serbia, în minutele de prelungiri, a fost identificat de vecinii de la sud-vest drept „minunat”.
Partida România – Kosovo, din etapa 5 a grupelor Ligii Națiunilor, s-a întrerupt în minutul 90+4, la scorul de 0-0, după ce adversarii „tricolorilor” au ales să plece la vestiare înainte de fluierul final al arbitrului.
Fotbaliștii lui Mircea Lucescu și brigada de arbitri au așteptat ca delegația din Kosovo să revină pe gazon, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat și în cele din urmă meciul s-a terminat cu un abandon în dreptul oaspeților.
Kovovarii au fost profund deranjați de scandările răzlețe de tipul „Serbia, Serbia”, iar din acest motiv au decis să protesteze și să nu mai continue jocul de pe Arena Națională.
Pe de altă parte, presa din Serbia și-a scos pălăria în fața suporterilor români și a calificat gestul acestora ca fiind unul minunat:
Gest minunat din partea fanilor români: această mișcare va bucura sârbii din Kosovo și Metohia, iar totul se întâmplă după scandalul de la meciul cu așa-zisa Kosovo”, a titrat publicația Blic.
În schimb, jurnaliștii sârbi de la Alo au amintit despre legătura strânsă dintre România și Serbia și despre strângerea de fonduri organizată de „Uniți sub tricolor”:
Nu degeaba se spune că românul are doar trei frați: Dunărea, pădurea și pe sârbi. Cei mai înflăcărați suporteri ai naționalei României au arătat încă o dată că sunt prieteni buni cu sârbii. La meciul de fotbal cu așa-zisa Kosovo, în urma căruia sunt așteptate sancțiuni drastice pentru kosovari, suporterii au bucurat sârbii. La meciul amintit s-au strâns bani pentru sârbii din Kosovo și Metohia”, au notat ziariștii de la sursa din urmă menționată.
Trebuie menționat și faptul că suporterii din gruparea „Uniți sub tricolor” au organizat, înaintea meciului de vineri, o strângere de fonduri pentru populația sârbă din Kosovo și Metohia.
Revenind la jurnaliștii sârbi de la Blic, aceștia au informații potrivit cărora românii vor continua cu același demers și la confruntarea cu Cipru de luni seară:
O nouă acțiune va avea loc la meciul cu Cipru de luni. Și atunci se vor strânge fonduri pentru oamenii vulnerabili care locuiesc în provincia din sudul Serbiei”, se mai arată în materialul de pe Blic.
Partida România – Cipru, ultima din grupa de Liga Națiunilor, e programată luni, de la ora 21:45, pe Arena Națională din București.