Jucătorii formației patronate de către Adrian Mititelu le-au urat sărăbători fericite tuturor, dar mai cu seamă suporterilor lui FCU 1948 Craiova.
Jucătorii lui FCU 1948 Craiova au intrat în vacanță, dar nu înainte de a împodobul bradul de Crăciun. Acțiunea respectivă s-a întâmplat chiar în propria baza a alb-albaștrilor din Bănie, Football Park – „Tărâmul Leilor”.
La evenimentul respectiv au participat directorul sportiv al lui FCU, fostul mare jucător al lui FC Universitatea Craiova, Florin Costea, 39 de ani, dar și jucătorii lui Vali David, Andrea Padula, Radu Negru, Claudiu Bălan, Codruț Sandu, Mihai Răduț, Mario Ilie, Rokas Lekiatas și Știjn Meijer.
Rând pe rând, fotbaliștii lui Vali David au avut câte un mesaj, iar în închierea filmulețului video postat pe pagina de facebook a lui FCU 1948 Craiova, Florin Costea le-a transmis fanilor alb-albaștrilor: „FCU vă dorește un Crăciun Fericit. Sărbători fericite!”.
În campionat FCU Craiova iernează pe locul 7 în clasament, alb-albaștrii din Bănie având în acest moment 26 de puncte. Însă, clasamentul ar putea să sufere modificări în cazul în care CS Mioveni nu se va prezenta nici la partida de la reluarea sezonului, atunci când argeșenii au programat meciul cu Corvinul Hunedoara.
Mioveni are deja o neprezentare în campionat, echipa lui Dragoș Stroe nefiind programată în ultima etapă a anului, atunci când formația trebuia să joace meciul cu FCU 1948 Craiova. Însă, FRF a decis să nu programeze pe CS Mioveni în ultima etapă din an din cauza unei neplăți a beremului de la meciul Mioveni – Slatina.
FCU Craiova a disputat ultimul meci în campionat împotriva Concordiei Chiajna. Formația lui Liță Dumitru a pierdut pe teren propriu partida împotriva oltenilor, scor 0-2. Golurile alb-albaștrilor din Bănie au fost reușite de către atacantul olandez Meijer. După meci Vali David a declarat: „A fost un meci bun, un meci pe care am dorit foarte mult să-l câștigăm și asta s-a și întâmplat. Băieții au înțeles mesajul transmis de către conducere.Mă bucur enorm pentru Meijer, că a reușit cele două goluri, însă cu puțină atenție cred că și cel de-al doilea atacant, Jibril, putea să-și facă un cadou frumos de ziua lui (n.r. – Jibril Ibrahim a împlinit chiar astăzi, de 1 decembrie, 22 de ani), să înscrie un gol în poarta celor de la Chiajna.Acum, totul s-a terminat, suntem concentrați pentru meciul următor. Va fi un meci greu, e logic, însă am încredere mare în copii ăștia, că pot să câștige și următoarele două partide, care sunt foarte-foarte importante pentru clasament, până la urmă”.