CS Mioveni ar putea să se retragă din Liga 2 în această iarnă, să declare falimentul, însă ar fi echipe din campionat care ar avea intenția de a ajuta din punct de vedere financiar, pentru ca ultima clasată să termine sezonul!
Ipoteza a fost ridicată și de Dănuț Coman, președintele celor de la Campionii FC Argeș, care a recunoscut că ar fi anumite cluburi din campionat care ar fi dispuse să ajute CS Mioveni să termine campionatul.
Raportat la rezultatele înregistrate de CS Mioveni până acum în Liga 2, a încurcat două formații cu șanse reale la calificarea în play-off-ul întrecerii, pe CS Afumați (locul 7) și chiar pe Campionii FC Argeș (locul 6). Pe prima a învins-o cu 1-0, iar cu a doua a remizat, scor 1-1. FC Bihor a mai pierdut cu CS Mioveni în acest sezon (scor 1-2), iar Unirea Ungheni a remizat (scor 0-0).
În cazul în care CS Mioveni își va anunța falimentul și nu va termina sezonul de Liga 2, atunci cele două echipe vor avea câștig de cauză în raport cu celelalte formații din campionat. Rezultatele Mioveniului vor fi șterse de Federația Română de Fotbal!
Dănuț Coman a afirmat că a auzit anumite voci ale adversarelor din Liga 2, că ar putea ajuta financiar CS Mioveni pentru a termina campionatul, dar este greu de crezut că acest lucru se va și întâmpla.
Ar fi nevoie ca în conturile acesteia să intre sute de mii de euro și este puțin probabil ca echipele să se pună de acord pentru un astfel de sprijin financiar față de Mioveni. Să nu uităm că, pe lângă litigiile pe care le are cu jucătorii care au plecat în vară, înainte de startul întrecerii, mai are datorii și către fotbaliștii alături de care a început întrecerea. Însă, mai sunt și alte datorii pe care le are CS Mioveni, pe lângă banii pe care trebuie să îi plătească foștilor angajați.
La nivel teoretic, eventualele inițiatoare ale unei astfel de idei nu pot fi decât adversare ale CS Afumați și CFC Argeș, care se luptă pentru calificarea în play-off-ul Ligii 2.
(N.r. – Sunt voci care spun că retragerea Mioveniului ar avantaja și CFC Argeș) ”Ce implicare am putea avea noi în situația de la Mioveni? Am auzit tot felul de declarații, dar noi nu putem influența cu absolut nimic. Din contră, sunt echipe din Liga 2 care fac presiuni… oferă bani Mioveniului să rămână în competiție.
Pe mine nu mă interesează! Indiferent că nu se vor retrage sau se vor retrage, noi trebuie să câștigăm meciurile pe teren”, a spus Dănuț Coman la Sport Total FM.
Reamintind, CS Mioveni este în pragul desființării! Suferă din punct de vedere financiar, iar jucătorii alături de care a început campionatul au plecat pentru că nu și-au luat salariile.
În ultimele etape a mizat pe tineri, iar în ultima rundă din 2024, a 17-a din sezonul regular, nu s-a prezentat la partida cu FCU Craiova! Ultima clasată din Liga 2 are grave probleme cu banii și este pe cale să anunțe retragerea din campionat, mai ales că ultimele informații aduc în discuție faptul că doar la Consiliul Local Mioveni mai este speranță, dar și aceea foarte, foarte mică.
Este probabil ca Mioveni să anunțe retragerea din Liga 2 chiar în această pauză competițională!
Foto: CS Mioveni, FK Miercurea Ciuc și Gică Flușter (Sport Pictures)