Leonard Doroftei s-a întors în România și își bagă toți banii agonisiți în Canada în ceea ce știe și ce a făcut toată viața, într-o sală de box, în care să-i învețe pe români sportul care l-a făcut pe el celebru.
„Moșu” este pățit cu afacerile în România și se teme din nou de faliment, conform unei afirmații de acum un an, pe când era la Montreal: „Dacă mă întorc în România și o să mă plictisesc, aia e…o să mă duc la psiholog. La psihiatru. (râde) Dacă nu m-or duce copiii între timp”.
Campionul român a revenit de curând în România, sătul de Canada, acolo unde nu-și găsea locul. Dacă data trecută a dat chix cu restaurantul de la Ploiești, și a plecat val-vârtej la Montreal ca să se regăsească, acum „Moșu” s-a întors cu o temă precisă în cap, cu un proiect, o sală de box în Capitală în care îi va învăța pe copii și nu numai sportul care pe el l-a făcut celebru.
Dacă mă întorc în România și o să mă plictisesc, aia e…o să mă duc la psiholog. La psihiatru. (n.r. – râde) Dacă nu m-or duce copiii între timp – Leonard Doroftei (octombrie 2023)
Doroftei a oferit lecții de box în Canada și a câștigat 3.500 – 4.200 de euro pe lună, iar acum, toți banii strânși i-a investit în noua sală de box.
Locație va fi deschisă într-o zonă selectă a Bucureștiului, iar fostul campion mondial de la profesioniști a postat pe contul său de Facebook mai multe imagini cu modul în care merge proiectul.
Iar în urmă cu două zile, interiorul sălii aflate pe bulevardul Nicolae Caramfil era aproape gata. Pe ring se aflau deja mai multe cutii cu echipamentul comandat de Leonard Doroftei.
„V-am zis că n-am nevoie decât de o bucătărie pentru a-mi face treaba. Spațiul ăsta e mult mai mare. Sunt asociați cu niște băieți, o să îi dăm drumul oficial pe 10 decembrie. Acum, au venit sacii, toate nebuniile pentru interior. Nu fac lucrurile fără să gândesc. O să fac totul sub formă de circuit, va fi ceva foarte tare”, a declarat Doroftei pentru iAMsport.ro.
Fostul boxer nu a dorit să dezvăluie câți bani a băgat în noua afacere, dar spune totuși că modelul de business va fi unul comercial și nu canalizat exclusiv pe producerea de talente pentru boxul românesc.
„Bani sunt. Am niște bani puși deoparte. Vom avea abonamente, voi da lecții pe model privat. Trebuie recuperată o investiție. Oricum, clienți sigur voi avea. Deja primesc multe mesaje, m-au înnebunit oamenii pe telefon”, a mai spus legenedarul puglist pentru sursa citată mai sus.