Gabi Tamaș și Dan Alexa au dat o lovitură incredibilă, după ce au semnat cu postul TV Antena 1 pentru unul dintre cele mai celebre show-uri. Cei doi vor merge în Asia Express, competiția mult îndrăgită de români.
Una dintre cele mai îndrăgite competiții pe plan național, Asia Express, revine cu un nou sezon, unde doi foști fotbaliști sunt vedetele. Gabi Tamaș și Dan Alexa vor merge împreună pentru a câștiga marele premiu, conform celor de la Fanatik.
Mona Segall, producătoarea mult iubitului show TV Asia Express, i-a ofertat pe foștii internaționali pentru a participa în emisiune. Printre cei aleși se află și Gabriel Tamaș și Dan Alexa, jucători retrași din activitate.
Cei doi sunt cunoscuți ca fiind doi foști jucători duri, vocali, care nu se înlăturau de la luptele fizice pe teren. Gabriel Tamaș a fost cunoscut de mulți drept un adevărat „bad boy” al fotbalului românesc, mai ales pentru episoadele precum spargerea termopanului sau închisoarea în Israel.
Dan Alexa, actualmente antrenorul celor de la CS Tunari, s-a lăsat de fotbal în anul 2017, iar apoi a început o carieră pe bancă. Tehnicianul este și el cunoscut pentru duritatea din, dar și din afara terenului. Unul dintre cele mai șocante episoade cu „Chirurgul” a fost atunci când Anamaria Prodan l-a lovit în față, pe vremea când era antrenorul Astrei.
Pe lângă Gabriel Tamaș și Dan Alexa, alte nume grele ale industriei TV, și nu numai, vor merge în Asia Express. Printre aceștia se află Mara Bănică și Serghei Mizil, cel din urmă fiind cunoscut pentru franchețea cu care își spune gândurile.
Printre alte nume zvonite este și fiica unui celebru manelist, Adrian Minune. Karmen Minune ar putea merge în competiție alături de Olga Barcari. De asemenea, Emil Rengle ar putea intra în competiție alături de iubitul lui spaniol. Dansatorul este un cunoscut al emisiunilor de anduranță, după ce a fost și la Survivor.
Show-ul revine pe micile ecrane după un sezon în care Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câștigat competiția. Înainte de acest sezon, Antena 1 a avut un rebranding al emisiunii, unde au ales destinații din America de Sud, dar nu a fost pe gustul publicului.