FRF confirmă informațiile ProSport, conform cărora 70 dintre cei care au obținut calificarea de Antrenor, specializarea fotbal, nu pot participa la cursurile de licență Pro de la Casa Fotbalului.
Unii dintre ei sunt nume importante in fotbalul românesc din ultimul deceniu: Dorin Goga, Valentin Lemnaru, Bogdan Ungurușanu, Paul Anton, Sergiu Moga, Sidjan Luchin.
FRF a expus, pentru ProSport, punctul său de vedere și susține că nu este în culpă.
„Conform HG 343/2011 și Ordinului 553/2019, antrenorii sunt formați în instituții acreditate, iar FRF trebuie să reglementeze și să monitorizeze pregătirea acestora.
Articolul 4 din HG 343/2011 stipulează că în România antrenorul (de fotbal în cazul nostru) este format în instituții de nivel universitar, de nivel preuniversitar sau postliceal și în Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor (CNFPA), în baza Protocolului pentru formarea și atestarea antrenorilor într-o ramură de sport încheiat de acestea cu Agenția Națională pentru Sport (ANS) și Federația (în cazul nostru FRF).
Conținutul Protocolului este reglementat prin Ordinul Nr. 553 din 11 aprilie 2019. În acest ordin sunt stipulate foarte clar drepturile și (mai ales) obligațiile fiecărei părți semnatare a documentului.
Conform articolului 6 al acestui Ordin și articolului IV, punctele 3a și 3b din Anexa la acest ordin, FRF are dreptul și obligația ca, pe baza reglementărilor interne şi Internaționale, să stabilească şi să actualizeze componenta de specialitate în ramura de sport (în cazul nostru fotbalul) a programei de pregătire pentru formarea antrenorilor, indiferent de instituția de formare a antrenorilor, acreditată sau autorizată în condițiile legii și, de asemenea, să sprijine și să monitorizeze derularea activităților în cadrul cursurilor de formare a antrenorilor în instituțiile devenite partenere prin semnarea Protocolului.
CNFPA este instituția din subordinea ANS care răspunde de activitatea privitoare la încheierea, gestionarea și arhivarea protocoalelor cu toate instituțiile de formare a antrenorilor și toate federațiile naționale
Dacă o instituție de formare a antrenorului de fotbal, în special una nou înființată (în cazul de față Școala postliceală CRSSE Timișoara), nu înaintează CNFPA solicitarea oficială ca acest Protocol să fie semnat pentru o promoție nouă de elevi/studenți, FRF nu poate fi de niciun sprijin în procesul de formare a antrenorului, conform obligațiilor menționate mai sus. Iar dacă instituția formatoare omite să solicite semnarea Protocolului pentru o promoție nouă de elevi/studenți, FRF nu poate semna retroactiv Protocolul, întrucât nu a putut asigura sprijin instituției în procesul de formare deja desfășurat în mare parte sau chiar finalizat, deci nu îl poate valida.
Dacă instituția formatoare de antrenori nu se preocupă de a asigura fiecărei promoții de absolvenți existența Protocolului încheiat cu ANS și FRF, aceștia nu pot obține de la CNFPA carnetul de antrenor, un document esențial care atestă ocupația de antrenor și este prevăzut clar în HG 343/2011 privind Statutul antrenorului și care ulterior este o condiție de înscriere la un curs de licență UEFA prin SFA.
Este deci evident că o astfel de situație nu este declanșată de către FRF, ci din lipsa de atenție a instituției formatoare de antrenori. Este o situație neplăcută pentru toată lumea. FRF nu poate avea antrenorii în cursul de licențiere UEFA, absolventul nu își poate atinge obiectivele privind dobândirea unei licențe UEFA care să-i permită să antreneze legal la nivelul fotbalului pentru care s-a pregătit. Instituția este, de asemenea, într-o situație neplăcută în relație cu beneficiarii săi
FRF prin SFA este deschisă spre colaborare tuturor instituțiilor formatoare de antrenori din România deoarece este direct interesată de mărirea numărului și calității antrenorilor debutanți de fotbal care ulterior vor aplica la programele SFA de licențiere UEFA
Vă aducem la cunoștință că în urma inițiativei FRF de a crea legături mai strânse de colaborare cu Forumul Decanilor Facultăților de Educație Fizică și Sport din România (FDFEFSR) s-au inițiat parteneriate cu 12 facultăți de Educație Fizică și Sport, creând centre regionale pentru licențierea UEFA B și pentru perfecționarea antrenorilor. În 2024, în aceste centre, s-au desfășurat 58 de acțiuni CPD (Continuous Professional Development) UEFA B pentru circa 850 de antrenori și 9 acțiuni pentru UEFA A pentru aproximativ 800 de antrenori. De asemenea, Universitățile pot organiza cursuri UEFA C, permițând absolvenților să obțină licența încă din timpul studiilor.
Un alt lucru important de menționat este faptul că, din respect față de prevederile legale, față de viitorii studenți, față de partenerii lor (ANS și FRF), față de statutul pe care îl are învățământul superior, toate instituțiile formatoare de antrenori se asigură astăzi ca, anual, Protocolul de colaborare cu FRF și ANS să fie semnat și parafat înainte de demararea cursurilor pentru o nouă generație de viitori antrenori!
În cazul Școlii postliceale CRSSE Timișoara, instituție relativ nou înființată, SFA a făcut toate eforturile începând din 2023 și speră că va reuși în final stabilirea unei modalități clare de colaborare care să ia în calcul drepturile și obligațiile care îi revin fiecărei părți și care să respecte în totalitate prevederile legale în vigoare. Începând cu anul 2022, cursanți ai Școlii postliceale CRSSE Timișoara au solicitat explicații SFA privitor la inexistența Protocolului de colaborare tripartit ANS-FRF-CRSSE, SFA constatând că instituția formatoare, o instituție nou înființată în 2021, nu a solicitat CNFPA semnarea acestui protocol, atât pentru promoția 2023 (admitere 2021 – absolvire 2023), cât și pentru promoția 2024 (2022-2024).
Prima solicitare în acest sens din partea CRSSE, a fost făcută pentru promoțiile 2022 și 2023 în ianuarie 2023, adică aproape de finalul procesului de formare. În urma acestei solicitări, CNFPA a organizat întâlnirea părților semnatare în vederea consultării și stabilirii obligațiilor ce revin fiecărei părți. Întâlnirea s-a desfășurat în martie 2023 și s-a desfășurat în prezența Directorului CNFPA, consilierului ANS, Secretarului de stat ANS, Directorului SFA și a reprezentantului Școlii Postliceale CRSSE Timișoara
În urma întâlnirii decizia părților semnatare a fost că nu pot fi încheiate protocoale retroactiv, din cauza întârzierii depunerii solicitării CRSSE privind semnarea Protocolul tripartit pentru aceste două promoții și imposibilității monitorizării și sprijinului FRF în timpul derulării activităților specifice de formare, conform obligațiilor care îi revin conform ordinului 553/2019, menționate mai sus.
S-a stabilit, de asemenea, că CRSSE va înainta o altă solicitare de încheiere a unui Protocol de colaborare pentru promoția 2024, care va înlocui solicitarea depusă pentru promoțiile 2022 și 2023. FRF a precizat că monitorizarea în locațiile de desfășurare a procesului educațional la disciplina „Fotbal” se va efectua atât anunțat cât și neanunțat.
Deși părțile semnatare au decis că nu se semnează un protocol retroactiv, SFA a dat dovadă de bună credință și a ieșit pozitiv în întâmpinarea CRSSE și a cursanților săi, fiind de acord ca pentru promoția 2024 (2022-2024) să înceapă totuși activitatea de monitorizare, deși solicitarea CRSSE de semnare a protocolului a fost depusă la 8 luni după începerea cursurilor.
Procesul de monitorizare început în aprilie 2023, a constat în (doar) două vizite efectuate de expertul desemnat de către SFA pentru această activitate. Vizitele au fost anunțate în dimineața zilei de lucru, conform programului de activități pus la dispoziție de CRSSE.
Prima dintre vizite a fost la o activitate de lucrări practice, pe teren, desfășurată cu 2 grupe de studenți în același timp sub comanda unui cadru didactic, altul decât cel desemnat în documente ca fiind responsabil de disciplina „Fotbal”.
A doua vizită a fost la o activitate teoretică. Activitatea teoretică s-a desfășurat în comuna Șag, cu circa 8 cursanți prezenți fizic. Erau conectați online și alți studenți din cele 2 grupe de 25 (conform raportului, fotografiilor și înregistrărilor efectuate de expertul SFA în timpul monitorizării).
După aceste două acțiuni de monitorizare procesul a fost întrerupt ca urmare a lipsei de sprijin și colaborare a CRSSE. În comunicarea scrisă dintre instituții, în pofida angajamentelor de sprijin și colaborare, au intervenit exprimări abrupte și neclare din partea CRSSE, fără a se ajunge la un consens.
Ținând cont de anumite neclarități în procesul educațional, aduse la cunoștință FRF și SFA de către absolvenți sau cursanți ai CRSSE pe parcursul anilor 2022 și 2023, procesul de monitorizare ar fi trebuit să aducă multe clarificări privind programul de formare a antrenorului în această unitate de învățământ postliceală, forma de învățământ cu frecvență zi.
Monitorizarea trebuia să se adreseze atât conținutului instruirii (teorie, lucrări practice și practică), cât și al modului de livrare a cursurilor. Fiind vorba despre o instituție de formare a antrenorilor de fotbal cu cursuri la zi, monitorizarea ar fi trebuit să producă un raport clar și coerent în ceea ce privește conținutul instruirii declarat în documente și realitatea întâlnită în cursurile teoretice și practice ale disciplinei «Fotbal».
Având în vedere că demersul școlii postliceale CRSSE Timișoara a continuat și că în formarea antrenorilor de fotbal nu s-a ținut cont de punctele de vedere legale și nici ale ANS și FRF, SFA a oprit procesul de monitorizare.
FRF a demonstrat și demonstrează prin fapte deschiderea și sprijinul tuturor instituțiilor de formare a antrenorului de fotbal în România, obiectivul comun fiind ca la finalul procesului de formare, antrenorul de copii și juniori să aibă cunoștințele necesare educării, formării jucătorului român al unui viitor frumos și plin de succese. FRF rămâne deschisă cu orice instituție formatoare, inclusiv CRSSE, dar numai prin respectarea legislației și al standardelor educaționale”, susține FRF.