Accidentare groaznică pentru Amir Jorza, fostul jucător al celor de la Rapid. Mijlocașul va fi nevoit să lipsească în jur de șase luni de pe teren, după ce a ieșit de pe teren într-un meci cu Sepsi din Cupa României.
Fostul coleg al lui Dennis Man de la UTA ne-a mărturisit că speră să revină pe gazon în perioada în care echipa sa, Unirea Alba Iulia, va da asaltul final pentru promovarea în al doilea eșalon al fotbalului românesc.
Considerat un mare talent în perioada în care s-a aflat la UTA, Amir Jorza a pus umărul la revenirea Rapidului în elita fotbalului românesc, iar acum încearcă să-și relanseze cariera la Alba Iulia.
Până la 25 de ani, Amir Jorza n-a mai avut probleme mari cu accidentările, așa că acum trece cu adevărat prin momente grele, după accidentarea serioasă pe care a suferit-o în Cupa României.
Fostul jucător al Rapidului „s-a rupt” într-un meci extrem de important, pe care Unirea Alba Iulia l-a jucat în grupele Cupei României. Jorza a prins doar 17 minute din meciul cu Sepsi, câștigat de echipa lui Alexandru Pelici la limită, scor 1-0.
„Nu prea este întâlnită o astfel de accidentare în fotbal. De obicei, medicii o descoperă mai ales în cazul accidentelor de mașină. Este vorba de ligamentul încrucișat posterior de la piciorul drept. Am înțeles că ultimul caz a fost cel al lui Alexandru Stan, care a jucat și la FCSB”, a spus Amir Jorza, pentru ProSport.
„Am făcut RMN la două zile după meciul cu Sepsi, atunci când am părăsit terenul. L-au trimis la Timișoara, dar medicul de acolo n-a știut exact despre ce este vorba în cazul meu. Apoi, s-a trimis RMN-ul la Cluj-Napoca. A durat totul cam zece zile. În primă fază, mi s-a spus că ar trebui să lipsesc un an de zile. Am fost distrus atunci când am aflat, am plâns la telefon atunci când am auzit vestea. Apoi, am înțeles că ar fi vorba de șase luni și treptat m-am obișnuit cu ideea că voi lipsi în această perioadă”, a recunoscut mijlocașul, care a evoluat în carieră și pentru Reșița, în perioada în care echipa era pregătită de Dan Alexa.
Amir Jorza va fi operat în cursul zilei de miercuri, iar apoi va începe perioada de recuperare, sperând că va reveni cât mai repede pe gazon.
Astfel, Unirea Alba Iulia nu se va putea baza pe un jucător important în lupta grea pe care o duce pentru a ajunge în Liga 2. Acesta va lipsi și în cele două meciuri programate în Cupa României în acest an, cu Csikszereda, favorită la promovarea în Superliga, dar și în duelul cu Râmnicu Vâlcea.
„Dintre foștii colegi, m-a sunat Hlistei, de el sunt foarte apropiat. M-au încurajat și președintele, dar și antrenorul Alexandru Pelici, care mi-a transmis să fiu puternic. Mi-au spus că se rezolvă orice am nevoie în această perioadă. Acum, mă pregătesc de operația de miercuri de la Cluj-Napoca. Sper să prind barajul pentru liga a doua, sau chiar să revin la Alba Iulia pentru meciurile pe care le vom avea în play-off”, a încheiat Jorza.