În 2010, pe când era acționarul majoritar al lui Dinamo, Cristi Borcea a comis o gafă monumentală. Vă amintiți cu siguranță că a „reinventat” Crezul chiar în biserică, la botezul fiicei lui Mihai Albu.
Anii au trecut, dar ironiile nu au încetat. Drept dovadă, Virgil Ianțu s-a amuzat copios pe seama acelui episod, dar nu a ocolit nici perlele altor oameni din fotbalul nostru.
Invitat în podcastul „SportCast cu Sile”, îndrăgitul prezentator TV a fost provocat, printre altele, la un quiz. Moderatorul i-a citit câteva declarații, rugându-l apoi să ghicească autorul, cu două variante de răspuns la dispoziție.
Când a venit vorba despre celebra reinterpretare a Crezului – „Dumnezeu Tatăl…Autostivuitorul!”, în loc de „Atotţiitorul” – nu au fost deloc probleme. A urmat, însă, un tir de ironii la adresa lui Cristi Borcea.
„Eee, bine, măi, Borcea. Este minunată. (n.r. Tu ai văzut că citea?) Aproape citea (n.r. râde). Este perfect, este ca domnul…
Cred că cel mai bun moment este ăsta, împreună cu mingea în «mufă», cu căzutul pe spate peste gardul ăla. Cristi se bate tare cu ăsta cu «s-a produs o extorsiune a unui degajament, după care puteți uita…», ăla este impecabil”, a spus Virgil Ianțu, răzând în hohote.
La fel s-a întâmplat și în cazul unei declarații făcute de Adrian Mititelu pe când echipa sa lupta cu șanse reale pentru titlul de campioană. „Craiova este singura care poate sparge cvartetul Steaua-Dinamo-Rapid”, a spus acesta.
Născut în Timișoara, prezentatorul emisiunilor „Câștigă România” și „Copiii spun” și-a amintit cu nostalgie, într-o altă apariție publică, de vremurile în care mergea pe stadion la meciurile Politehnicii lui Marian Iancu și a vorbit cu amărăciune despre situația actuală a fotbalului din acest oraș.
„Realmente, eu sufăr că acest club este unde este… Noi mergeam la meci, la echipa creată cu Iancu patron, pentru că era o continuitate a unei echipe pe același stadion, dar trăiam într-o minciună. Nu era Poli Timișoara, era Rocarul cu cione s-a împreunat atunci. Totul era bine pentru Timișoara, pentru suporteri. Asta s-a permis în multe situații, pentru că la Dinamo e clară, nici la Steaua nu e clară…
Eu am prieteni din garda de atunci, Orac, cu Țețe (n.r.: Dumitru Moraru), Oneață Augutin, Mateuț… și bineînțeles cu Ando (n.r.: Ioan Andone). Apropo de cei 40 de ani, această echipă a jucat în acel meci la Timișoara, la care eu am fost pe stadion, era anul în care sărbătorea Dinamo 40 de ani de activitate.
Am fost singura echipă din acel an care a bătut Dinamo și le-am stricat sărbătoarea și a câștigat Steaua sărbătoarea. (…) A fost apogeul acestui club… Gloriile lui Dinamo suferă pentru ce se întâmplă azi. Chiar vorbeam cu Nicușor Vlad și zicea: ‘Păcatele astea nu-s ale noastre”, a spus Virgil Ianțu, potrivit sport.ro.