Nici FC Barcelona nu mai e atât de optimistă cu privire la șansele lui Andrei Rațiu să semneze cu catalanii, în cursa pentru semnătura românului intrând pe fir un adversar pe măsură.
Andrei Rațiu încheie en-fanfare un an spectaculos în care a depășit toate așteptările. Internaționalul român așteaptă acum cu sufletul la gură perioada de mercato în care se va decide dacă prinde sau nu un transfer la un club uriaș din Europa.
În ultima vreme s-a vehiculat că FC Barcelona îl dorește pe Andrei Rațiu, iar presa din Spania alimentează și mai mult zvonurile potrivit cărora locul lui Jules Kounde ar urma să fie luat de internaționalul român.
Andrei Rațiu a avut un an foarte bun în care a participat cu naționala României la EURO 2024 și a câștigat grupa din Liga Națiunilor. Prestațiile la echipa de club au fost peste așteptări, iar acum românul e pregătit să facă următorul pas la un club important.
FC Barcelona are probleme în defensivă, dar și financiare, astfel că mutarea românului trebuie urgentată fiindcă pe fir a intrat și AS Roma. Italienii au o situație financiară foarte bună care le permite să facă o ofertă mult mai mare, ceea ce ar putea bloca mutarea românului la echipa la care au mai evoluat Gheorghe Hagi și Gică Popescu.
„Rațiu are un sezon senzațional, care l-a propulsat în atenția unor mari cluburi, cum ar fi FC Barcelona. Spre surprinderea lui Deco și a lui Laporta, și Roma este pe urmele jucătorului lui Rayo.
Barcelona se gândește serios la varianta Andrei Rațiu. Cum un preț de 15 milioane de euro, Rațiu ar putea fi o opțiune ideală pentru a-l înlocui pe Jules Kounde. Roma, cu o putere financiară mai mare, este și ea interesată de fundașul lateral român și o forțează pe FC Barcelona să urgenteze o decizie”, notează presa spaniolă.
FC Barcelona se confruntă cu probleme financiare mari, astfel că gruparea catalană nu își permite să refuze o eventuală ofertă uriașă pentru oricare dintre jucătorii săi. Jules Kounde este în vizorul celor de la Arsenal, „tunarii” fiind gata să ofere 75 de milioane de euro în schimbul fundașului dreapta.
Această mutare le-ar permite catalanilor să realizeze transferul lui Andrei Rațiu. Rayo Vallecano nu e dispusă să îl cedeze decât dacă i se achită clauza de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro. Președintele Barcelonei, Joan Laporta, și-a dat deja acordul pentru transferul lui Jules Kounde, care îi oferă cale liberă lui Rațiu la echipa antrenată de Hansi Flick.