Radu Drăgușin a oferit interviul momentului în Premier League, după ce Tottenham a reușit să se impună pe terenul celor de la Manchester City, scor 4-0.
Internaționalul român este mândru de jocul pe care l-a făcut în derby-ul din Premier League, în care a fost titularizat de Ange Postecoglou, și vorbește despre o „prestație extraordinară”.
Cu Cristian Romero și Micky van de Ven accidentați, Ange Postecoglou a decis să îl titularizeze pe Radu Drăgușin în derby-un cu Manchester City, iar românul nu a dezamăgit și a contribuit la victoria celor de la Spurs, scor 4-0.
Recent, tânărul fundaș central a oferit mai multe declarații și a vorbit despre jocul pe care l-a reușit în fața echipei pregătite de Pep Guardiola.
„Tricolorul” este de părere că acesta este cel mai bun meci din cariera lui, cel puțin pentru o echipă de club.
„A fost unul dintre cele mai bune, dacă nu chiar cel mai bun meci din cariera mea la o echipă de club. Alături de băieți am avut o prestație extraordinară. Am muncit în fiecare zi la antrenamente pentru ea, iar anul acesta cred că putem realiza ceva special. Sper să continuăm pe același drum”, a precizat Radu Drăgușin, într-un interviu publicat pe pagina oficială a celor de la Tottenham.
Radu Drăgușin a dezvăluit care a fost cheia succesului în meciul pe care Tottenham l-a câștigat pe terenul celor de la Manchester City, scor 4-0. Unitatea echipei este, conform internaționalului român, unul dintre cele mai importante avantaje pentru trupa pregătită de Ange Postecoglou.
Totodată, „tricolorul” a vorbit și despre obiectivele pe care Tottenham le are în actualul sezon.
„Am vorbit mult despre ideea de familie, de a fi uniți în momentele grele. Am avut câteva meciuri pierdute, dar am discutat între noi și ne-am spus că trebuie să rămânem uniți. Am arătat că suntem mai mult decât colegi. A fost o prestație incredibilă aici, pe terenul lui City, unul dintre cele mai dificile meciuri pe care le poți avea.
Când ești în spate și îți vezi colegii marcând, ești cel mai fericit. Am fost cel mai fericit pentru cei care au marcat. Am înțeles că dacă rămânem uniți, dacă rămânem fideli principiilor noastre și dacă muncim din greu, putem atinge ceva foarte, foarte important în acest an”, a mai spus Radu Drăgușin, conform sursei menționate anterior.