Radu Drăgușin s-a accidentat în ultima etapă din Europa League, iar Ange Postecoglou a declarat că e afectat din cauza situației românului.
Tottenham a primit vizita celor de la Elfsborg în ultima etapă a Europa League, pe care a învins-o cu un categoric 3-0. Radu Drăgușin a început meciul din postura de rezervă, iar apoi a intrat la pauză, însă a rezistat puțin peste 20 de minute.
Radu Drăgușin a fost pe bancă pentru că Micky van de Ven a revenit în garnitura echipei. Olandezul a fost ales ca titular, dar Postecoglou l-a scos la pauză pentru a-l introduce pe român.
După doar 20 de minute, Drăgușin a respins o minge, iar apoi a acuzat dureri foarte mari la genunchi, cerând prezența echipei medicale.
Vestea accidentării lui Drăgușin l-a dezamăgit pe Postecoglou, care este chinuit de accidentările din lot de la începutul sezonului. „Din păcate, Radu s-a accidentat la genunchi acum. Nu am alte informații, dar nu arată bine, așa că va trebui să așteptăm și să vedem, dar este dezamăgitor”, a spus Postecoglou la conferința de presă, conform football.london.
Interesant este că de la începutul partidei a fost preferat pentru cuplul defensiv cu van de Ven chiar Archie Gray. Tânărul jucător este o improvizație pe această poziție, însă Postecoglou l-a ales pentru meciul cu suedezii, acesta având o prestație peste media echipei.
Elfsborg a venit în Londra pentru a scoate un rezultat mare, având nevoie de puncte pentru calificarea în play-off-ul competiției. Tottenham a reușit să se desprindă doar în minutul 70, atunci când Dane Scarlett a deschis scorul.
Gazdele s-au dezlănțuit apoi, marcând prin Ajayi Qyindamola în minutul 84, din pasa celui care a deschis scorul, și Mikey Moore, în minutul 90+4. A fost suficient pentru ca Tottenham să ocupe poziția a 4-a în Europa League, care a asigurat bietul direct în optimile de finală.
Alături de Tottenham s-au mai calificat Lazio, Athletic Bilbao, Manchester United, cea care a învins-o pe FCSB cu 2-0, Eintracht Frankfurt, Olympique Lyon, Olympiakos și echipa lui Ianis Hagi, Rangers FC.
FCSB nu a reușit să prindă un loc direct în optimile de finală, deoarece nu a scos cel puțin un egal în duelul cu „diavolii roșii”. Campioana merge în play-off-ul Europa League, după ce a terminat pe locul 11, acolo unde va da piept cu PAOK sau Union Saint-Gilloise.