Cât va absenta de pe teren Valentin Mihăilă după accidentarea din meciul Parma - Lecce. EXCLUSIV

Cât va absenta de pe teren Valentin Mihăilă după accidentarea din meciul Parma - Lecce. EXCLUSIV
📅 2025-02-01

Internaţionalul român Valentin Mihăilă a fost titular în meciul pe care echipa sa, AC Parma, l-a pierdut, scor 1-3, acasă, cu Lecce.

Jucătorul de 24 de ani a fost aproape de a marca primul său gol în Serie A din acest sezon, dar şutul de la 25 de metri din minutul 21 a lovit bara.

Echipa sa a deschis scorul în minutul 33, dar oaspeţii au egalat imediat. Din păcate, Mihăilă a ieşit accidentat înainte de pauză şi a fost înlocuit cu francezul Bonny.

Mihăilă va sta două săptămâni după accidentarea din meciul cu Lecce

Selecţionerul Mircea Lucescu poate sta liniştit în privinţa lui Valentin Mihăilă. ProSport a aflat că accidentarea nu este una gravă, iar fostul jucător al Universităţii Craiova va lipsi de pe teren timp de două săptămâni.

Cel mai probabil, Mihăilă nu va fi în lot pentru meciurile „cruciaţilor” din deplasare cu Cagliari şi de acasă cu AS Roma, urmând să revină pentru duelul de acasă cu Bologna, de pe 22 februarie.

„Cu siguranță cel mai bun meci din 2025 pentru român, care a fost aproape de două ori să marcheze golul care să o pună pe Parma în avantaj. A fost nevoit să arunce prosopul în minutul 40 din cauza unei accidentări”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com despre Valentin Mihăilă, acordându-i nota 6,5, cea mai mare de la Parma, primită şi de Valeri şi de Djuric.

Parma a fost învinsă pe teren propriu de Lecce, scor 1-3, și a ajuns pe locul 18, direct retrogradabil, cu 20 de puncte în 23 de etape. Dennis Man nu a făcut parte din lotul Parmei după ce s-a accidentat şi el în partida cu AC Milan din etapa trecută.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

Oțelul Galați – Gloria Buzău 2-1, Live Video Online în etapa 24 din Superliga. Frederic Maciel face dubla

Meciul Oțelul Galați – Gloria Buzău are loc în etapa 24 din Superliga, sezonul 2024 – 2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro. De asemenea, duelul de pe Stadionul Oțelul poate fi urmărit […] The post Oțelul Galați – Gloria Buzău 2-1, Live Video Online î...

Britanicii i-au luat cuvintele lui Gigi Becali şi au dat verdictul despre FCSB

Jurnaliștii britanici au văzut declarația lui Gigi Becali după FCSB – Manchester United, scor 0-2, și au dat verdictul despre echipa roș-albastră. Presa engleză nu s-a ferit de cuvinte și a numit-o „sac de box” […] The post Britanicii i-au luat cuvintele lui Gigi Becali şi au dat verd...

Cât va absenta de pe teren Valentin Mihăilă după accidentarea din meciul Parma – Lecce. EXCLUSIV

Internaţionalul român Valentin Mihăilă a fost titular în meciul pe care echipa sa, AC Parma, l-a pierdut, scor 1-3, acasă, cu Lecce. Jucătorul de 24 de ani a fost aproape de a marca primul său […] The post Cât va absenta de pe teren Valentin Mihăilă după accidentarea din meciul Parma –...

Sângele apă nu se face. Mircea Lucescu, reacție nervoasă după ce a aflat că FCSB o va întâlni pe PAOK, echipa fiului său

Mircea Lucescu nu este deloc fericit pentru că gruparea antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, va juca cu FCSB în play-off-ul Europa League. FCSB va juca, din nou, cu echipa antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK, […] The post Sângele apă nu se face. Mircea Lucescu, reacție nervoasă după ce ...

Leo Grozavu a răbufnit după FC Botoșani – Sepsi OSK 0-0: „Nu se poate!”

Leo Grozavu, antrenorul de la FC Botoșani, s-a înfuriat după remiza cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 0-0, din etapa 24. Tehnicianul în vârstă de 57 de ani nu s-a mai putut abține și a tras […] The post Leo Grozavu a răbufnit după FC Botoșani – Sepsi OSK 0-0: „Nu se poate!” appeared firs...

Universitatea Cluj – Rapid Live Video Online de la ora 20.00, în etapa 24 din Superligă. Marius Șumudică țintește revanșa în fața lui Neluțu Sabău. Echipele probabile

Partida Universitatea Cluj – Rapid, din runda a 24-a din Superligă, are loc de la ora 20.00 și va fi Live Video Online pe prosport.ro. Meciul de pe „Cluj Arena”, cel mai vechi duel din […] The post Universitatea Cluj – Rapid Live Video Online de la ora 20.00, în etapa 24 din Sup...

Valentin Suciu pune tunurile pe elevii săi, după remiza fără goluri cu FC Botoșani: „Aveam așteptări mult mai mari”

Valentin Suciu nu a fost încântat de rezultatul pe care l-a obținut Sepsi în deplasarea de la FC Botoșani. Sepsi Sfântu Gheorghe a remizat în deplasarea de la FC Botoșani, scor 0-0, iar gruparea pregătită […] The post Valentin Suciu pune tunurile pe elevii săi, după remiza fără goluri cu FC...

Scandalul continuă la CFR Cluj! Dan Petrescu, răspuns dur după acuzațiile lui Cristi Balaj: „Sunt șocat. Dacă el a crezut că e bine să zică asta, nu știu…”. Mesaj pentru suporterii care îi cer demisia

Este o relație tensionată în conducerea CFR-ului, după ce Cristi Balaj a declarat, zilele trecute, că nu mai vorbește cu Dan Petrescu și a dezvăluit că cei doi s-au certat după o declarație dată în […] The post Scandalul continuă la CFR Cluj! Dan Petrescu, răspuns dur după acuzațiile lui Cr...

Cum s-au umilit vedetele FCSB în fața fotbaliștilor lui Ruben Amorim. Jurnaliștii de la Manchester United TV au rămas cu gura căscată: „Stăteau la ușa vestiarului și…”

Jurnaliștii de la Man United TV au înlemnit când au văzut în ce hal s-au umilit jucătorii de la FCSB în fața vedetelor de pe Old Trafford. Gestul fotbaliștilor de la gruparea roș-albastră a stârnit […] The post Cum s-au umilit vedetele FCSB în fața fotbaliștilor lui Ruben Amorim. Jurnaliști...

Tottenham nici nu a aflat cât va lipsi Radu Drăguşin că i-a şi găsit înlocuitor. Transferul de la AC Milan e în negocieri avansate

Radu Drăgușin nu a aflat deocamdată rezultatul de la RMN, dar oficialii lui Tottenham Hotspur i-au găsit deja un înlocuitor internaționalului român. Conducătorii londonezilor sunt în negocieri avansate cu Fikayo Tomori, fundașul central care a […] The post Tottenham nici nu a aflat cât va l...

Good News

Only good and positive news.