Real Madrid este în căutarea unui fundaș dreapta, iar Andrei Rațiu pare a fi alegerea ideală a lui Carlo Ancelotti, după cum anunță un expert al madrilenilor.
Numele lui Andrei Rațiu este des vehiculat în presa spaniolă. Internaționalul român a avut un an foarte bun în care a excelat la toate capitolele, iar acum este în atenția madrilenilor. Ramon Alvarez de Mon, un expert pe transferuri a dezvăluit că fundașul român este, în prezent, cea mai bună opțiune pentru Real Madrid.
Real Madrid mai are la dispoziție doar câteva săptămâni să găsească o soluție optimă pentru compartimentul defensiv. Echipa lui Carlo Ancelotti suferă din cauza problemelor din apărare, iar majoritarea specialiștilor în transferuri îl văd pe internaționalul român drept favorit să semneze cu Real Madrid.
„Admir că Florentino nu se lasă purtat de pasiune și că are tăria să nu pună în pericol finanțele clubului. Dacă treaba cu Arnold nu se poate întâmpla în ianuarie, cred că există și alte opțiuni în LaLiga pentru fundașii laterali mult mai bine pregătiți defensiv decât Lucas Vázquez. Nu știu cât cere Rayo pentru Rațiu, dar mie mi se pare un lateral care este un tun defensiv”, a declarat Ramon Alvarez de Mon în timpul unui live pe o platformă online, relatează defensacentral.
Rayo Vallecano nu pare dispusă să renunțe prea ușor la fundașul român. Se vehiculează că ar putea pleca în această iarnă doar dacă i se achită clauza de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro, o sumă foarte mare pe care doar cluburile de top o pot achita cu ușurință.
Totuși, Real Madrid își îndreaptă atenția acum spre fundașul lateral al celor de la Liverpool, Trent Alexander-Arnold. Este o afacere greu de încheiat dat fiind faptul că echipa antrenată de Arne Slot traversează o perioadă foarte bună și vrea să cucerească titlul în Premier League.
Florentino Perez a făcut deja o ofertă pentru fundașul britanic, refuzată categoric de Liverpool. Un alt nume pe lista lui Florentino Perez ar fi Alphonso Davies, jucător care poate evolua pe ambele benzi laterale în defensivă.
„Trent Alexander-Arnold a devenit favorit să vină la club, având în vedere că va fi liber de contract vara viitoare. Cu toate acestea, este sigur să spunem că semnarea sa nu poate fi considerată de la sine înțeleasă până când nu va fi asigurată pe hârtie.
Florentino Perez continuă astfel să își mențină ochii pe potențiale alternative și acum a descoperit o opțiune la Rayo Vallecano. La 26 de ani, el (n.r. Rațiu) nu este neapărat atât de tânăr de profil pe cât ar fi sperat Real Madrid. Totuși, ceea ce oferă el este un amestec bun de tinerețe și experiență de care Real Madrid îi lipsește în prezent”, au notat spaniolii.
Momentan, nu există nicio declarație a madrilenilor cu privire la numele lui Andrei Rațiu, astfel că transferul românului la Real Madrid în această iarnă are șanse foarte mici să se realizeze.