Cristi Chivu, fostul căpitan al naționalei României, a acordat un interviu incendiar în presa italiană în care a numit cel mai puternic adversar întâlnit în cariera sa.
Chiar dacă mulți s-ar fi așteptat la Leo Messi sau Cristiano Ronaldo, fostul internațional român dezvăluie că Ronaldo Nazario a fost, de departe, cel mai dificil oponent peste care a dat.
Ajuns la 44 de ani, Cristi Chivu a avut o carieră fabuloasă, încununată cu o triplă istorică în tricoul lui Inter Milano, în sezonul 2009/2010.
Fostul căpitan reprezentativei tricolore a avut parte de-a lungul timpului de adversari de top. Printre ei, pe Lionel Messi, în penultimul act din UCL Inter Milano – Barcelona (3-1 în tur, 0-1 la retur), sau pe Cristiano Ronaldo, în mai multe dueluri de Champions League, ca AS Roma – Manchester United sau Inter Milano – Manchester United.
Întrebat cu privire la cel mai puternic adversar cu care a dat piept în carieră, Chivu nu a stat pe gânduri și l-a desemnat pe brazilianul Ronaldo Nazario, dublu campion mondial și de două ori câștigător al Balonului de Aur.
„Ronaldo Il Fenomeno. După se cască un hău. Nici măcar Messi și Ronaldo (n.r. – Cristiano) nu au ceva în comun cu el”, spune Cristi Chivu, în interviul acordat pentru CalcioMercato.
Cristi Chivu l-a avut ca adversar pe brazilianului Ronaldo într-un meci din Serie A disputat pe 31 martie 2007, AS Roma – AC Milan 1-1. Românul a fost integralist în acea dispută, dar pe postul de fundaș stânga, în timp ce starul cariocas a jucat 79 de minute. Golurile au fost înscrise de Philippe Mexes (4), pentru romani, și Alberto Gilardino (62) pentru „diavolul milanez”.
În vara anului trecut, Cristi Chivu a decis să renunțe la echipa U-19 a celor de la Inter, cu gândul că va putea face saltul la o echipă de seniori.
La șase luni de la plecarea de pe banca puștilor de la Inter, Cristi Chivu nu a primit nicio ofertă care să-l mulțumească pe deplin, astfel că e în continuare șomer. Dar nu pentru mult timp, deoarece ar putea fi numit principal la Inter U-23.
Însă, nu este singurul nume aflat pe lista conducerii campioanei Italiei pentru preluarea echipei de tineret. Daniele Bernazzani, Andrea Zanchetta și Samir Handanovic se mai află și ei în cărți pentru preluarea postului.