Gică Craioveanu și Ilie Dumitrescu au dat verdictul despre cea mai controversată fază din meciul Benfica – Barcelona, scor 4-5, din Liga Campionilor.
Raphinha a marcat golul victoriei în minutul 90+6, însă cu doar câteva momente înainte, Benfica a solicitat un penalty pentru un fault al lui Fermin Lopez asupra lui Leandro Barreiro.
Arbitrul a permis continuarea jocului, iar golul lui Raphinha a fost analizat cu arbitraj video. După verificare, s-a decis că nu era cazul să se acorde penalty la duelul Lopez – Barreiro. În acest context, Gică Craioveanu și Ilie Dumitrescu au concluzionat. „E penalty pentru Benfica. Lovește spatele adversarului, nu lovește mingea niciodată. E contact și e penalty”, a precizat Gică Craioveanu. „Are dreptate Gică. Dacă dai la Yamal, dai și aici. E fault clar”, a spus la rândul său Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Barcelona s-a impus în fața celor de la Benfica, scorul fiind 5-4. Golurile catalanilor au fost marcate de Lewandowski (minutele 13 și 78), Raphinha (minutele 64 și 90+6) și Eric Garcia (minutul 87).
La finalul partidei, în cadrul conferinței de presă, brazilianul Raphinha a vorbit despre Neymar, care a fost trimis sub formă de împrumut la echipa Santos. „Vreau să spun câteva cuvinte despre Neymar…un fotbalist ca el nu poate să stea fără să joace. Ce se întâmplă la clubul lui îi va îngreuna starea fizică. Revenirea lui la nivel înalt ar fi benefică pentru el și pentru toată lumea”, a transmis Raphinha.
De la transferul său în Arabia Saudită, Neymar a fost accidentat timp de aproape un an. La primul său meci după revenire, brazilianul s-a accidentat din nou, iar acum va părăsi echipa Al-Hilal și se va întoarce în țara natală, la Santos.