CONMEBOL este la un pas să ia decizia istorică care îl poate aduce pe Leo Messi să joace în Copa Libertadores.
Leo Messi demonstrează că încă poate evolua la cel mai înalt nivel, iar acum e la un pas să mai bifeze o nouă competiție în carieră. Ajuns în MLS, la Inter Miami, fostul star al Barcelonei a spart record după record și în SUA. Presa americană a anunțat că argentinianul e la un pas să evolueze și în Copa Libertadores, competiția care reunește cele mai bune cluburi de pe continentul sud-american.
Noul format al Ligii Campionilor e analizat cu atenție de conducerea CONMEBOL, cea care organizează Copa Libertadores. Confederația sud-americană de Fotbal dorește să implementeze acest sistem în cadrul celui mai prestigios turneu de fotbal de pe continentul sud-american începând cu 2027. Această schimbare ar putea face posibilă participarea echipelor din liga mexicană și MLS, astfel că Leo Messi ar putea concura în competiția care promite să revoluționeze peisajul fotbalistic de pe continent.
„UEFA Champions League s-a impus ca cea mai importantă competiție de club la nivel mondial, datorită unui format care combină entuziasmul fazei grupelor cu intensitatea rundelor eliminatorii. CONMEBOL, conștientă de succesul acestui model, are în vedere adaptarea acestuia la contextul sud-american. Această decizie reflectă dorința pentru un format care să genereze un interes public mai mare, să sporească competiția între echipe și să stimuleze dezvoltarea fotbalului în regiune”, notează americanii.
Încă nu este confirmat oficial că formatul actual al Ligii Campionilor va fi preluat și de Copa Libertadores, însă dacă acest lucru se va realiza, vor fi schimbări destul de importante ce vor avea un impact uriaș la nivelul fotbalului de pe continentul american.
Leo Messi ar avea șansa să lupte pentru un trofeu nou, însă ar fi nevoit să aștepte cel puțin două sezoane până când noile reguli vor fi implementate. Argentinianul ar trebui să își prelungească înțelegerea cu Inter Miami ca să poată debuta, la 39 de ani, în Copa Libertadores.
De asemenea, ar fi o experiență inedită pentru el la o echipă de club să evolueze pe stadioane de renume precum La Bombonera sau Maracana. Prezența sa ar atrage milioane de fani și de pe restul continentelor, ceea ce ar însemna un capital de imagine uriaș pentru Copa Libertadores și venituri suplimentare din drepturile TV.