Olimpiu Moruțan a făcut spectacol la revenirea pe teren după aproape opt luni de absență. Nu doar că a fost titular, dar a marcat un gol senzațional, direct din lovitură liberă.
S-a întâmplat în campionatul Primavera (n.r. U19), într-un meci pe care Pisa – ocupanta poziției a treia la nouă puncte distanță de liderul Frosinone – l-a câștigat fără emoții, scor 5-0. Adversară a fost „lanterna roșie”, Monopoli.
În minute 31, internaționalul român și-a asumat responsabilitatea executării unei lovituri libere obținute de echipa sa și nu a dezamăgit. L-a învins pe portarul advers cu un șut perfect.
Filippo Inzaghi l-a trimis la formația U19 pentru a-și recăpăta forma după accidentarea suferită în ianuarie 2024, dar e de așteptat să apeleze la serviciile sale cât de curând. Poate chiar în meciul cu Modena, programat sâmbătă, 21 decembrie, la ora 18:15.
Pisa se află pe locul al doilea în Serie B, cu 37 de puncte după 17 etape. Lider este Sassuolo, echipa pentru care evoluează Horațiu Moldovan, dar are un avans de doar trei puncte.
De altfel, reușita lui Olimpiu Moruțan nu putea fi trecută cu vederea. Presa italiană l-a lăudat, remarcând că a ieșit în evidență și în alte momente ale jocului, chiar dacă nu se află la capacitate maximă.
„Moruțan a deblocat meciul în prima repriză cu o execuție splendidă din lovitură liberă. Playmaker-ul nerazzurrilor a lăsat o impresie bună în meciul de la Primavera, în care a fost folosit ca jucător peste vârstă. A avut un ritm mai scăzut, ceea ce e normal, însă a reușit faze excelente, așa cum a fost și golul din lovitură liberă”, a scris Calcio Pisa, completată de QuiNewsPisa: „A fost cel mai așteptat om și nu a dezamăgit așteptările. Olimpiu Moruțan s-a întors și a marcat în meciul Pisa – Monopoli disputat pe Arena Garibaldi.
Chestionat despre mijlocașul român, Filippo Inzaghi anticipa încă din octombrie că revenirea pe teren se va produce în decembrie, exprimându-și convingerea că adaptarea la sistemul său de joc nu va fi dificilă.
„Eu consider că am în lot 23-24 de jucători care oricând pot fi titulari dacă sunt pregătiți din punct de vedere fizic.
În cazul lui Moruțan mai este nevoie de timp și sperăm că va fi alături de noi începând din luna decembrie. Cred că este un jucător care se poate descurca foarte bine în sistemul nostru de joc”, spunea antrenorul celor de la Pisa.