Giovanni Becali a comentat într-un mod neașteptat decizia lui Ion Țiriac de a o cumpăra pe Genoa alături de Dan Șucu.
Potrivit presei din Italia, Ion Țiriac și Dan Șucu sunt foarte aproape să o preia pe Genoa. Ba mai mult, cei doi afaceriști ar plănui să investească 190 de milioane de euro la formația din Serie A.
Giovanni Becali s-a arătat surprins de vestea că Ion Țiriac va investi în fotbal, deoarece, în opinia sa, ar fi putut să facă acest pas cu mult timp în urmă.
„Șucu și Țiriac sunt niște oameni puternici, dacă s-au băgat în așa ceva. Surprinderea mea e de ce Țiriac, care putea să facă pasul acesta mult mai de mult. Dar, e un pas important pentru fotbalul românesc, pentru cultura fotbalului românesc și pentru România”, a declarat Giovanni Becali, în exclusivitate, pentru ProSport.
La începutul acestui an, Ion Țiriac spunea că singurul om, alături de care ar fi de acord să investească în fotbal, este Mircea Lucescu, actualul selecționer al României.
„Nu investesc în fotbal. Eu aş investi cu Mircea Lucescu şi vorbesc serios. Eu am promis ceva cu mult timp în urmă şi mă bat cu morile de vânt, cu aprobări, pentru că aici este foarte mare birocraţia. Dar eu fac la Otopeni ceea ce am promis că fac. Şi mă apropii foarte mult de sala polivalentă mai mare de 10.000 de locuri.
Foarte mult mă apropii, pentru că pare că am obţinut înălţimea care îmi trebuie şi merg mai departe. Acolo aş face şi un stadion, cu o şcoală de copii. Şi am luat exemplu de la Platini. Platini avea la centrul meu de tenis din Franţa, pentru că am avut unul şi l-am făcut cadou comunităţii în Sudul Franţei, 2.500 de copii, trei luni, în fiecare vară, cu nouă foşti colegi de-ai lui de echipă naţională.
Aşa ceva aş face. Dacă am avea sute şi sute de centre din astea, poate că n-am avea 13 străini într-o echipă de fotbal, ci 13 români”, spunea Ion Țiriac, în luna februarie a acestui an.