Inter Miami are o strategie asemănătoare cu cea cu care l-a adus pe Leo Messi pentru a evita să plătească salariul de 100.000.000 de euro pe care îl are Neymar la Al-Hilal.
Inter Miami are în obiectiv refacerea tripletei ofensive de la FC Barcelona, MSN, iar piesa care lipsește este Neymar, legitimat în prezent la gruparea din Arabia Saudită, Al-Hilal. Americanii au o mare problemă, salariul de 100.000.000 de euro al lui Neymar, iar strategia lor este asemănătoare cu cea cu care l-au convins pe Leo Messi să semneze.
Presa din Spania a abordat subiectul transferului lui Neymar la Inter Miami, iar toate persoanele din club își doresc ca jucătorul în vârstă de 32 de ani să vină în Coasta de Est a Statelor Unite. Strategia americanilor este simplă: doresc să îi ofere lui Neymar posibilitatea de a se asocia cu un brand sau mai multe, așa cum a făcut Leo Messi cu Adidas și Apple, iar veniturile sale pot deveni exponențial mai mari, fără ca clubul să aibă probleme cu regulamentele interne.
În prezent, Neymar are un salariu care depășește 100 de milioane de dolari pe an, o sumă imposibil de suportat pentru club, decât dacă urmează un model similar cu cel folosit pentru Messi și, totodată, acceptă să renunțe la o parte din salariu. În acest scenariu, numeroase branduri ar putea fi interesate să-și asocieze numele cu Inter Miami și cu starul brazilian, într-un mod similar cu parteneriatele Apple și Adidas în momentul sosirii lui Messi în Statele Unite.
Cu toate acestea, după cum a subliniat însuși Mascherano, Inter Miami nu vrea să sărbătorească prea devreme. „Nu avem nimic concret. Este un jucător extraordinar și toți antrenorii din lume și-ar dori să-l aibă. Dar cunoaștem regulile MLS privind plafonul salarial, iar în acest moment este imposibil pentru noi”, a declarat tehnicianul. Se anunță luni intense de muncă pe Coasta de Est a Statelor Unite”, au scris cei de la as.com.
Fotbalistul brazilian a ales să ia calea Orientului Mijlociu în 2023, atunci când a părăsit-o pe PSG, pentru suma de 90.000.000 de euro. Neymar a jucat doar două meciuri pentru saudiți în stagiunea curentă, iar în total a strâns doar șapte apariții pentru Al-Hilal, un gol marcat și trei pase de gol oferite.
Neymar este evaluat în prezent la 15.000.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com.