Pep Guardiola are parte de o perioadă nefastă. Divorțul de soția sa, cu care avea o relație de mai bine de 30 de ani l-a dat peste cap și nici pe plan sportiv lucrurile nu par să se îmbunătățească. Guardiola a avut o reacție irascibilă asupra portarului său, Stefan Ortega după egalul înregistrat de Manchester City, 2-2 în deplasare cu Brentford.
Deși echipa sa conducea cu două diferență în minutul 78, după „dubla” lui Phil Foden, City a fost egalată în prelungirile partidei cu Brentford, fiind foarte aproape să înregistreze a treia victorie consecutivă în campionat pentru prima dată din luna octombrie, dar golurile lui Yoane Wissa și Christian Norgaard au pecetluit soarta „cetățenilor”, care au plecat doar cu un punct de pe terenul „albinelor”.
Pep Guardiola nu mai are liniște nici pe plan personal, după ce pe plan sportiv are mari probleme cu Manchester City. Guardiola s-a despărțit recent de soția sa, cu care avea o relație de mai bine de 30 de ani și din urma cărora au rezultat trei copii. Potrivit publicației britanice „The Sun”, divorțul ar fi avut loc la finalul anului trecut, iar fosta parteneră a tehnicianului a decis să se întoarcă în Spania.
După fluierul final din partida cu Brentford, antrenorul spaniol a părut să se năpustească asupra lui Stefan Ortega, cel care a apărat poarta lui City în meciul cu echipa londoneză, terminat cu o remiză, scor 2-2. Tehnicianul spaniol l-a luat peste umăr de mai multe ori pe goalkeeperul german și din filmări se observă că are o reacție nervoasă. La conferința de presă, Guardiola a explicat faptul că i-a spus lui Ortega faptul că a avut un joc bun și a apreciat schimbul de pase cu Erling Haaland.
„Am fost mulțumit, vorbim de o singură acțiune. La fel și cu Ortega, am spus cât de bine a jucat în acțiunile cu mingea, a avut pase bune către Erling Haaland, cât de fericit și de mulțumit sunt, mai ales de acești doi jucători cu ceea ce au făcut”, a spus managerul lui City, potrivit goal.com.
Deși părea să fie în revenire de formă după pasa proastă din ultima perioadă, Manchester City a făcut un nou pas greșit în campionat și a remizat, scor 2-2 în partida din deplasare cu Brentford, după ce etapa trecută, „cetățenii” s-au impus categoric pe teren propriu împotriva lui West Ham cu scorul de 4-1.
În prima repriză din meciul cu Brentford nu s-a întâmplat notabil, iar în partea a doua, partida a început să se anime. În minutul 66, Foden deschide scorul pentru City, ca mai apoi să mai înscrie în minutul 78. „Cetățenii” păreau să aibă meciul în propriile mâini când, în minutul 82 Brentford reduce din diferență prin Yoane Wissa. În prelungirile meciului, Christian Norgaard dă lovitura de grație și stabilește egalitatea pe tabelă, în minutul 90+2 și să stabilească scorul final al meciului.