Eddie Jordan, milionarul care i-a ghidat legendarului Michael Schumacher primii pași în Formula 1, a dezvăluit că se luptă de aproape un an cu un cancer agresiv. Totodată, a transmis un mesaj de-a dreptul cutremurător.
Acesta a fost pilot în Formula 2, Formula 3 și Formula Atlantic, dar a devenit cu adevărat celebru în calitate de proprietar al echipei care i-a purtat numele. Publicațiile de specialitate estimează că averea pe care a strâns-o depășește pragul de 600 de milioane de dolari.
Concret, Eddie Jordan a aflat în primăvara lui 2024 că suferă de cancer la vezica urinară și prostată, care s-a extins ulterior la pelvis și coloană. Dezvăluirea a fost făcută în podcastul Formula For Success, moderat de un alt fost pilot cunoscut, David Coulthard.
Milionarul a lansat și un îndemn pentru urmăritori: să se testeze fără ezitare și să nu-și piardă speranța dacă se află într-o astfel de situație, fiindcă există tratament medical.
„În martie și aprilie, am fost diagnosticat cu cancer la vezica urinară și la prostată. Apoi s-a răspândit în coloană și pelvis, deci a fost destul de agresiv. Am un mesaj pentru toți cei care ascultă asta: nu așteptați și nu amânați!
Mergeți și testați-vă, pentru că acum există acces la tratament medical care vă poate prelungi viața. Faceți lucrul acesta, testați-vă! Nu fiți proști, nu fiți timizi. Aveți grijă de corpul vostru”, a spus Jordan.
Nu cu mult timp în urmă, fostul proprietar al echipei Jordan a făcut dezvăluiri despre calvarul prin care trece Corrina Schumacher de la accidentul suferit de Michael Schumacher. Aceasta face eforturi pentru a fi sigură că informațiile privind starea de sănătate a soțului rămân private.
„A fost cea mai îngrozitoare situație posibilă. Corinna nu a putut să meargă la o petrecere, la o masă sau alte lucruri de genul acesta. Este ca o prizonieră pentru că toată lumea ar vrea să vorbească cu ea despre Michael, când ea nu are nevoie să i se reamintească despre asta în fiecare minut.
Intimitatea este un aspect vital în sport, afaceri sau în viața personală. (Corinna) a implementat un set de reguli, o cunosc foarte bine, cu mult timp înainte să îl cunosc pe Michael Schumacher.
Este o fată admirabilă și o știam când s-a măritat cu Michael, așa că avem o istorie lungă de relații bune. Am făcut un efort pentru a merge să-l văd pe Michael în urmă cu câteva zile și Corinna a refuzat, pe bună dreptate, pentru că prea mulți oameni vor să meargă să îl vadă.
Jean Todt (n.r. fostul șef Ferrari în perioada în care Schumacher cucerea titluri mondiale pe bandă rulantă) a primit privilegiul de a merge să-l vadă datorită faptului că au fost apropiați în perioada petrecută la Ferrari, ceea ce este în totalitate de înțeles.
Eu nu am putut să merg pentru a-l vedea pe Michael, mi-au spus «te iubim, Eddie, și te cunoaștem de multă vreme, dar avem nevoie de intimitate și de protecție pentru Michael»”, a declarat Eddie Jordan pentru The Sun.