Dan Grecu s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, iar la scurt timp de la tragicul eveniment Nadia Comăneci a postat un mesaj pe rețelele de socializare.
Legendarul gimnast român, supranumit „Stăpânul inelelor”, a decedat joi, 12 decembrie. Dan Grecu a fost primul gimnast român care a obținut o medalie de aur pentru România la această disciplină sportivă. De-a lungul carierei a adunat numeroase medalii, iar cea mai importantă rămâne medalia de Aur la Montreal 1976. Sportiva română care a scris istorie la acea ediție a Jocurilor Olimpice a transmis un mesaj pe rețelele de socializare imediat ce a aflat de decesul fostului mare sportiv.
Nadia Comăneci a participat, în 1976, alături de Dan Grecu la Jocurile Olimpice de la Montreal, acolo unde ambii au cucerit medalii de aur la gimnastică artistică. La acea ediție, Nadia Comăneci devenea prima sportivă care a obținut un 10 perfect și nu a uitat de colegul alături de care a scris istorie pentru România.
„RIP (Rest in peace / tr. Odihnește-te în pace), dragă Dan, #dangrecu”, a scris Nadia Comăneci la o postare pe Instagram alături de fotografia legendarului gimnast în timp ce executa un exercițiu la aparatul la care a scris istorie.
Foto: Instagram/Nadia ComăneciDan Grecu a participat la 9 ediții ale Jocurilor Olimpice (3 ca sportiv, 3 ca antrenor, 3 ca arbitru internațional). A fost primul campion mondial la gimnastică din România, în 1974, la Varna, Bulgaria. A fost primul gimnast român medaliat la Campionatele Europene, argint în 1973, la Grenoble.
În 1976, a cucerit bronzul la Montreal, iar patru ani mai târziu a pus stop carierei competiționale din cauza unei acidentări suferită la Jocurile Olimpice de la Moscova. A continuat să creeze campioni, din postura de antrenor. Alături de echipa masculină de gimnastică a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1995, medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 2004 și medalia de aur la Campionatele Europene din 2002 și 2004.
„Am participat la 9 ediţii ale Jocurilor Olimpice, 3 ca sportiv, 3 antrenor şi 3 ca arbitru internaţional. Văd în sală sportivi de-ai mei care au realizat rezultate de excepţie şi cărora le mulţumesc. Gimnastica a fost viaţa mea. Am făcut totul pentru a demonstra că talentul este sub muncă. Lucru demonstrat şi de Marian Drăgulescu, cel care a concurat până la 41 de ani”, a declarat acum 9 luni Dan Grecu.