O localitate turistică din România a fost doborâtă de câinii sălbatici ai lui Gigi Becali! Locuitorii sunt terorizați de „fiare”: „Au ucis capre și au atacat copii”

O localitate turistică din România a fost doborâtă de câinii sălbatici ai lui Gigi Becali! Locuitorii sunt terorizați de
📅 2025-01-11

Gigi Becali a cumpărat mai multe terenuri într-o localitate turistică din România și chiar a construit o mănăstire pe una dintre parcele.

Este vorba despre stațiunea Băile Olănești, din județul Vâlcea, unde patronul clubului de fotbal FCSB a decis să deschidă și o stână de oi.

Gigi Becali a vrut să contribuie la dezvoltarea unei stațiuni celebre din România, dar a ajuns să îi sperie pe localnici și turiști

În 2020, Gigi Becali a cumpărat zeci de hectare în localitatea Comanca din Băile Olănești, județul Vâlcea, cu un scop clar. Inspirat de ce a văzut în multiplele sale călătorii la Muntele Athos, miliardarul din Pipera a visat să proiecteze ceva similar și în România.

Zis și făcut. Patronul clubului de fotbal FCSB a ridicat deja o mănăstire impresionantă în zonă, în jurul căreia a dezvăluit că va construi peste 100 de chilii.

O să fie cinci biserici într-un loc, sunt 30 de hectare. O unitate de călugări… adică o să fie un oraș monahal călugăresc. Într-o parte vor fi bărbați călugări și într-o altă parte numai femei. La femei nu calcă bărbați, la bărbați nu calcă femei!”, spunea Gigi Becali, în 2022, potrivit Antena3.ro.

La acel moment, în stațiunea Băile Olănești plana un entuziasm uriaș. Primarul din zonă, Sorin Vasilache, se declara încântat de investițiile lui Gigi Becali și, de asemenea, Gheorghe Dumitrașcu, administratorul mănăstirii construite de patronul FCSB, spunea că turiștii vor veni în număr din ce în ce mai mare să viziteze Băile Olănești.

Însă, în preajma orașului monahal pe care l-a demarat, Gigi Becali a deschis și o stână, unde s-a vehiculat că a dus deja sute de oi și mai mulți ciobani. Iar pentru a menține oile în siguranță, miliardarul din Pipera a trimis la Comanca și 17 câini de dimensiuni impresionante.

Potrivit Cancan.ro, decizia din urmă menționată a patronului FCSB a avut un impact negativ, deoarece în loc să crească turismul în zonaă, l-a scăzut. Conform sursei citate, cei 17 câini de la stâna lui Gigi Becali sunt extrem de agresivi și au băgat spaima atât în turiști, care refuză să mai facă traseele locale din zonă, cât și în localnici:

Toți locuitorii din Vâlcea, în special din Băile Olănești și din localitățile de lângă, erau încântați de perspectiva construirii mănăstirii de către domnul Gigi Becali, dar domnul are mai mulți ciobani acolo, în zonă, oi și 17 câini. Nu sunt foarte multe posibilități de recreere în Băile Olănești, însă drumurile pe care le făceau turiștii în zona respectivă nu se mai pot face, pentru că sunt câinii aceia foarte agresivi, iar ciobanii nu îi pot stăpâni. Sunt câini foarte mari, agresivi, iar locuitorii și turiștii sunt foarte speriați, se feresc acum să mai meargă în zona aceea. Oamenii s-au plâns mereu de lucrul acesta și sunt foarte nemulțumiți și deopotrivă speriați. Totuși sursa de venit a Olăneștiului constă în turiști, iar dacă aceștia sunt speriați de câini, va avea de suferit turismul local. Am încercat să vorbim cu ciobanii respectivi, dar ei au spus că nu au ce să facă”, a declarat un localnic, în dialog cu reporterii Cancan.ro.

Totul a fost confirmat și de un medic veterinar din Băile Olănești

Declarațiile oferite de localnicul citat mai sus nu au fost exagerate, după cum a confirmat și un medic veterinar din Băile Olănești, pentru aceeași sursă. Acesta din urmă a dezvăluit că localnicii i-au cerut inclusiv otravă pentru câini, însă în mod evident, nu le-a putut onora solicitarea:

Sunt mai mulți câini mari acolo în zonă, iar multe persoane s-au plâns de lucrul acesta. Au fost și plângeri, au sunat pentru sesizări la poliția animalelor, deoarece primăria nu le-a oferit oamenilor nicio alternativă. Oamenii au venit și au cerut otravă pentru câini sau ceva să îi adoarmă și să îi ducă în altă parte, dar noi nu avem cum să dăm așa ceva vreodată, i-am îndemnat să meargă la primărie și să discute despre acest lucru. Oamenii au povestit că acei câini au omorât și mai multe găini și niște capre. Lor le este frică să mai meargă și pe stradă, câinii sunt foarte agresivi și atacă și copiii. Le este frică să mai lase copiii pe stradă”, a declarat un medic veterinar din Băile Olănești, conform Cancan.ro.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

O localitate turistică din România a fost doborâtă de câinii sălbatici ai lui Gigi Becali! Locuitorii sunt terorizați de „fiare”: „Au ucis capre și au atacat copii”

Gigi Becali a cumpărat mai multe terenuri într-o localitate turistică din România și chiar a construit o mănăstire pe una dintre parcele. Este vorba despre stațiunea Băile Olănești, din județul Vâlcea, unde patronul clubului de […] The post O localitate turistică din România a fost doborâtă...

U Cluj a pornit ofensiva pentru transferul titularului de la marea rivală CFR Cluj! Ioan Ovidiu Sabău se luptă cu Gică Hagi pentru semnătura jucătorului. EXCLUSIV

CFR Cluj își conturează lotul pentru următorul sezon, iar o parte dintre jucători au fost anunțați că nu mai intră în planurile lui Dan Petrescu, astfel că li s-a recomandat să își găsească alte echipe. […] The post U Cluj a pornit ofensiva pentru transferul titularului de la marea rivală C...

Ei sunt cei 15 mijlocași care au scos peri albi dinamoviștilor în ultimul deceniu: alege pe cine trimiți în primul 11 fără regrete din „Ștefan cel Mare”!

După ce ieri am descoperit nominalizările fundașilor dinamoviști de coșmar din ultimul deceniu și ai putut alege „titularii”, continuăm azi campania „Țepele și dezamăgirile deceniului pentru Dinamo și FCSB” cu mijlocașii din Ștefan cel Mare. […] The post Ei sunt cei 15 mijlocași care au sco...

Fenomene paranormale la clubul care trebuia să fie noua putere a fotbalului românesc. Plecări inexplicabile ale numelor grele din proiect: „Se întâmplă lucruri extrem de ciudate”

Se întâmplă fenomene cu adevărat bizare la echipa care trebuia să fie noua mare forță a fotbalului românesc. Un fost jucător de la Dinamo București a dezvăluit ce i se pare lui ciudat la clubul […] The post Fenomene paranormale la clubul care trebuia să fie noua putere a fotbalului românesc...

Antrenorul din Superliga a ajuns la capătul puterilor și e disperat: „Încearcă să te pui în locul meu!”

Tehnicianul din Superliga a pus la zid conducerea echipei sale, care nu a realizat vreun transfer, deși a pierdut 7 jucători. Emil Săndoi a vorbit despre problemele de efectiv pe care le întâmpină la Poli […] The post Antrenorul din Superliga a ajuns la capătul puterilor și e disperat: „Înc...

Transferul cu care Gică Hagi vrea să dea marea lovitură: „E foarte scump”

Gică Hagi vrea să își întărească echipa în această perioadă de mercato și a pus ochii pe un jucător. „Regele” vrea să dea marea lovitură, chiar dacă este conștient că trebuie să bage adânc mâna […] The post Transferul cu care Gică Hagi vrea să dea marea lovitură: „E foarte scump” appe...

Gigi Becali a anunțat un nou transfer la FCSB. Puştiul fenomen de la Gică Hagi, Ionuț Cercel, e alesul miliardarului din Pipera: „Îl iau”

Gigi Becali a dezvăluit că îl va aduce la FCSB pe Ionuț Cercel, fundașul central al lui Gică Hagi de la Farul Constanța. Patronul lui FCSB vrea să bifeze o nouă mutare pe piața transferurilor […] The post Gigi Becali a anunțat un nou transfer la FCSB. Puştiul fenomen de la Gică Hagi, Ionuț ...

Nicolae Stanciu, gol de senzație în Arabia Saudită! Căpitanul naționalei a marcat dintr-o scăriță de generic împotriva fostei echipe a lui Marius Șumudică

Nicolae Stanciu, fotbalistul român de la Damac, a marcat un gol de senzație cu fosta echipă a lui Marius Șumudică. Căpitanul naționalei s-a făcut remarcat în meciul cu Al-Raed și a înscris dintr-o scăriță spectaculoasă. […] The post Nicolae Stanciu, gol de senzație în Arabia Saudită! Căpita...

Gigi Becali şi-a făcut praf amicul din Superliga. L-a certat rău de tot pe patron: „Nu ți-e ruşine? Ce om de afaceri eşti tu? Bagă 4 milioane de euro şi ia fotbalişti”

Gigi Becali și-a pus la zid prietenul din Superliga, deoarece acesta nu investește la echipa pe care o conduce. Patronul lui FCSB a vorbit despre problemele pe care le întâmpină omologul de la Botoșani, Valeriu […] The post Gigi Becali şi-a făcut praf amicul din Superliga. L-a certat rău de...

E gata cu transferul lui Darius Olaru. Gigi Becali a făcut anunțul: „Au ajuns la concluzia asta”

Gigi Becali a făcut anunțul despre transferul lui Darius Olaru de la FCSB, chiar după ce mijlocașul s-a accidentat într-o partidă de pregătire din Antalya. Latifundiarul din Pipera este de părere că fotbalistul în vârstă […] The post E gata cu transferul lui Darius Olaru. Gigi Becali a făcu...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.