Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, 63 de ani, a vorbit despre alegerile care au avut loc duminică și spune că i se pare în regulă ideea de a avea un președinte femeie.
Declarația acesteia vine în contextul în care duminică au avut loc alegerile, iar în turul doi vor merge Călin Georgescu și Elena Lasconi.
Deși recunoaște că politica nu este punctul ei forte, „Zeița de la Montreal” spune că vede capabilă o femeie să fie viitorul președinte al României.
„Da, văd capabilă o femeie să conducă, toată lumea se uită în istorie să caute când o femeie a mai fost președintă. A fost și în State această ocazie, nu a fost să fie anul acesta. De ce nu? Nu se știe. România alege. La Paris am avut egalitate între femei și bărbați la participanți. Este o lume egală cu potențial pentru toată lumea și este o privire pro activă spre viață. Și în sport, nu trebuie să te naști într-un loc special ca să devii cel mai bun, dar trebuie să existe o oportunitate”, a spus fosta gimnastă.
Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproape 2 milioane de voturi. El va concura cu Elena Lasconi în turul doi.
Pe această temă a vorbit și Mitică Dragomir, care spune că nu se aștepta ca George Simion să piardă. El o consideră pe Elena Lasconi periculoasă.
„Cine Dumnezeu credea că domnul Georgescu și cu doamna Lasconi îl vor bate pe Simion? Cu Simion au fost toate televiziunile, tot poporul, dar n-a fost echipa. Dar greșeala PSD-ului și a PNL-ului este că nu au ținut aproape și au început să se bălăcărească, ca la fotbalul pe care eu l-am condus…și în loc să se ajute unul pe altul…acum domnul Ciucă va pierde partidul sigur.
Părerea mea e că Simion sau Lasconi sunt periculoși pentru el (n.r. pentru Marcel Ciolacu). Lasconi a făcut niște greșeli impardonabile, iar poporul…Poporul mai ține și cu prostia, poporul votează, oameni buni, nu noi care…jumate din voi nici n-ați fost la vot. Credea cineva că doamna Lasconi, după greșelile pe care le-a făcut, poate să se lupte pentru președinția țării? Nimeni”, a declarat fostul șef LPF, Dumitru Dragomir, la Realitatea TV.