A venit răspunsul oficial al Tik Tok în cazul Călin Georgescu și răstoarnă toate teoriile cu privire la câștigătorul surpriză al primului tur al alegerilor prezidențiale din România!
Canditatul independent s-a impus la scrutin și merge în turul doi alături de Elena Lasconi, după ce s-a suspectat că toată campania sa ar fi început de la niște roboți plătiți pe Tik Tok.
Purtătorul de cuvânt al Tik Tok a precizat că acuzațiile apărute în legătură cu alegerile din România ar fi „inexacte și înșelătoare”.
Acesta susține că majoritatea candidaților au fost prezenți în mediul social media și, implicit, pe Tik Tok, astfel că reprezentanții platformei nu pot fi acuzați de nimic.
„Aceste… afirmaţii despre alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare, dat fiind că majoritatea candidaţilor şi-au stabilit o prezenţă pe TikTok şi câştigătorii şi-au făcut campanie şi pe alte platforme digitale în afară de a noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al TikTok, citat de Reuters.
Adrian Petre, fostul fotbalist de la FCSB, e un susținător al lui Călin Georgescu. Atacantul a reintrat în atenția publicului larg în această vară, după ce a anunțat că se retrage la vârsta de doar 26 de ani, fiind ulterior întors din drum de conducerea Concordiei Chiajna.
„E destul să vedem din declarațiile și din trecutul celor doi cine este cel mai potrivit. Nu accept ca România să fie reprezentată de un președinte care nu cunoaște minimul limbii engleze, e ceva incredibil că atâta lume o susține, deși și-a demonstrat limitele în cele câteva interviuri pe cere le-a acordat.
Am auzit de dânsul de la o cunoștință, cu vreo două săptămâni înainte de alegeri, și am început să mă documentez . Am încercat să evit propaganda anti-Georgescu și să mă interesez din ambele perspective, pro și contra.
Le-am pus cap la cap și mi-am dat seama că el e cel mai potrivit pentru postul de președinte. Cel mai mult mi-a atras atenția prestanța dânsului, modul de a comunica și gândirea. Domnul Georgescu e un tip extrem de inteligent, cunoaște multe limbi străine. Un punct foarte important pentru președintele unui stat: este fost sportiv de performanță, deci știe ce înseamnă sportul în România și ce trebuie schimbat pentru a dezvolta sportul.
E normal să apară multe voci, pentru că a deranjat multă lume cu voturile primite de el, partidele nu se așteptau la așa ceva și acum încep sa denigreze și să încerce cu toate mijloacele să convingă lumea că el este pro-rus, ceea ce este total fals”, a declarat Adrian Petre, citat de gsp.ro.