Dragoș Săvulescu a scăpat de pedeapsa de cinci ai și jumătate de închisoare, întrucât a fost anulat mandatul european de arestare emis pe numele fostului acționar de la Dinamo București.
Decizia a fost anunțată de Curtea de Apel București, care a transmis că a admis contestația lui Dragoș Săvulescu. Decizia instanței poate fi atacată în termen de trei zile, întrucât aceasta nu este definitivă.
Curtea de Apel București a anunțat că a admis contestația lui Dragoș Săvulescu, în dosarul în care acesta era condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare.
Astfel, instanța a anulat mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea și a retras mandatul european de arestare pe numele fostului acționat de la Dinamo București. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată în decurs de trei zile.
În motivarea Curții de Apel București este menționat faptul că Dragoș Săvulescu ar fi executat pedeapsa în Italia, țară în care a fugit în anul 2019. Situația ar fi fost dovedită printr-o ordonanță pronunțată de Tribunalul de Supraveghere din Milano.
Reamintim că Dragoș Săvulescu a părăsit România înainte ca poliția să îl ridice și să îl închidă, pentru condamnarea în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia în care a fost implicat.
„Admite contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat Săvulescu Emil Dragoș. În baza art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a C.pr.pen., constată că sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, nu mai poate fi pusă în executare faţă de contestatorul-condamnat Săvulescu Emil Dragoș, ca urmare a recunoaşterii şi executării pedepsei în Republica Italiană, potrivit Ordonanţei nr. 6340/30.05.2024 pronunţată de Tribunalul de Supraveghere din Milano.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 288/2017 din 07.02.2019, emis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală şi retrage mandatul european de arestare nr. 2 din 08.02.2019. În baza art.275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în motivarea Curții de Apel.
Reamintim că Dragoș Săvulescu s-a predat în anul 2020, în Italia, în Napoli. România a cerut în acel moment extrădarea acestuia, dar italienii au refuzat acest lucru. Astfel, instanța din Italia a transformat condamnarea într-una de doar doi ani și cinci luni, cu suspendare, nu cu executare, așa cum fostul acționar de la Dinamo București primise în România.
În acest moment, Dragoș Săvulescu trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu fotomodelul Angela Martini.