"Cea mai mare realizare". Oana Manea a dat vestea şi a postat o imagine emoționantă

"Cea mai mare realizare". Oana Manea a dat vestea şi a postat o imagine emoționantă
📅 2024-10-27

Oana Manea le-a împărtășit fanilor vestea că a devenit mamă pentru prima dată. Băiețelul tocmai a venit pe lume, iar bucuria nu poate fi descrisă în cuvinte.

Fostul pivot al celor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Krim, CSM București și Rapid s-a retras din activitate la 37 de ani, după titlul cucerit alături de formația giuleșteană. De atunci mărturisea că visează să-și mărească familia.

Oana Manea a născut un băiețel. Imaginea emoționantă prin care a dat vestea cea mare

În cursul zilei de duminică, 27 octombrie, Oana Manea a publicat o imagine de patul de spital, cu micuțul în brațe. Mesajul care a însoțit-o a fost, de asemenea, extrem de emoționant.

Sursa foto: Facebook

„Mulțumim, Doamne, pentru minunea pe care ne-ai dat-o în ziua asta sfântă (n.r. prăznuirea Sfântului Dimitrie cel Nou). Acum pot spune că sunt împlinită, cea mai mare realizare, cel mai frumos vis a devenit realitate.

Te iubesc, soțul meu, că ești și ai fost mereu lângă mine. Mulțumesc din suflet doamnei doctor Cristina Constantinescu pentru tot sprijinul, pentru toată răbdarea și profesionalismul de care a dat dovadă în tot acest proces parcurs împreună”, a transmis ea, prin intermediul unei rețele de socializare.

A antrenat copiii de la Dinamo: „Mă strigau `Doamna pisică`”

Până să devină mamă, fosta handbalistă și-a asumat rolul de antrenoare, dar în sectorul juvenil. Aceasta i-a pregătit pe copiii de la Dinamo și a mărturisit la un moment dat că nu a avut o misiune deloc ușoară.

„Nu ne putem compara cu Danemarca. Ei aduc copiii în sală la câteva luni, am rămas şocată. Vin la câteva luni să se joace cu mingea, să vadă sala. La noi nu cred că se va întâmpla asta. Am fost la noi, la Dinamo, la „baby handbal” şi a fost foarte dificil.

Sincer, mie mi-au scos ficaţii, ei voiau să ne jucăm doar Şoarecele şi Pisica şi eu să fiu pisica şi să-i alerg. Asta la 4 ani. Ţinea o oră antrenamentul. Voiau la toaletă pe rând şi s-a dus ora. Nu ştiam cum să mă împart. Mi s-au părut prea mici.

Ei de-abia aşteptau să mă alerge. Strigau „Doamna Pisică”, tot alergau. Îi alergam, era un joc pentru ei. Am făcut asta 2-3 luni. Am spus că nu este de mine, e dificil. Dacă vrei să faci ceva, de acolo trebuie să porneşti. Să îi creşti de mici, până la juniori”, a spus Oana Manea pentru as.ro.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

„Foarte bun!”. Meme Stoica a pus ochii pe un fotbalist de la rivala Dinamo București

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a luat în vizor un fotbalist de la rivala Dinamo București și l-a lăudat peste măsură. Managerul campioanei a avut numai cuvinte frumoase la adresa lui […] The post „Foarte bun!”. Meme Stoica a pus ochii pe un fotbalist de ...

Kyle Chalmers, rivalul lui David Popovici la 100 de metri liber, a vorbit, la câteva luni distanță, despre conflictul cu Zhanle Pan de la Jocurile Olimpice

Kyle Chalmers (26 de ani), rivalul lui David Popovici (20) din proba de 100 de metri liber, multiplu medaliat olimpic, a rupt tăcerea cu privire la conflictul izbucnit între el și Zhanle Pan (20), deținătorul […] The post Kyle Chalmers, rivalul lui David Popovici la 100 de metri liber, a vo...

Oțelul Galați – Unirea Slobozia Live Video Online în etapa 14 din Superliga, ora 16:00. Echipele probabile. Dorinel Munteanu, presat să învingă „lanterna roșie” pentru a rămâne în zona de play-off

Meciul Oțelul Galați – Unirea Slobozia are loc în etapa 14 din Superliga, sezonul 2024 – 2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro. De asemenea, duelul de pe Stadionul Oțelul poate fi văzut […] The post Oțelul Galați – Unirea Slobozia Live Video Online în...

„Cea mai mare realizare”. Oana Manea a dat vestea şi a postat o imagine emoționantă

Oana Manea le-a împărtășit fanilor vestea că a devenit mamă pentru prima dată. Băiețelul tocmai a venit pe lume, iar bucuria nu poate fi descrisă în cuvinte. Fostul pivot al celor de la Oltchim Râmnicu […] The post „Cea mai mare realizare”. Oana Manea a dat vestea şi a postat o ...

Real Madrid, ofertă pentru atacantul român. Cum au reacționat suporterii clubului, după ce fotbalistul a recunoscut că ar fi tentat de transfer

Real Madrid s-a interesat de un atacant român, iar suporterii clubului la care evolua la acea vreme au avut o reacție neașteptată, după fotbalistul s-a arătat interesat să dea curs unei oferte. Prezent la un […] The post Real Madrid, ofertă pentru atacantul român. Cum au reacționat suporter...

„M-am bătut cu Gigi Becali!”. Fotbalistul a primit la FCSB o ofertă fabuloasă din Qatar și s-a dus peste patron

Jugurtha Hamroun, fosta extremă a celor de la FCSB, a dezvăluit cum l-a convins, pe Gigi Becali, să-l lase să plece, în momentul în care a primit o ofertă uriașă din Qatar. Jugurtha Hamroun a […] The post „M-am bătut cu Gigi Becali!”. Fotbalistul a primit la FCSB o ofertă fabuloasă din Qata...

Milionarul care se iubește cu o femeie mai tânără cu 24 de ani decât el a fost „eliminat” de Statul Paralel. De ce ar fi vândut CFR Cluj, cu care dominase fotbalul românesc: „Eu așa cred”

Abia acum s-a aflat de ce milionarul Arpad Paszkany, fostul patron de la CFR Cluj, a fost scos din fotbal și a vândut gruparea ardeleană după ce dominase ani de-a rândul competiția internă. Ioan Horoba, […] The post Milionarul care se iubește cu o femeie mai tânără cu 24 de ani decât el a f...

Apariție incendiară a fiicei Anamariei Prodan. Toți bărbații din jur s-au uitat la „asistenta medicală” Sarah

Sarah Dumitrescu (24 de ani), fiica pe care Anamaria Prodan (51) o are din relația cu primul soț, Tiberiu Dumitrescu, a fost protagonista unei apariții incendiare. Prezentă într-un club de noapte, cel mai probabil la […] The post Apariție incendiară a fiicei Anamariei Prodan. Toți bărbații ...

„Asta o să facem”. Simone Biles a reacționat, în SUA, despre cazul Ana Bărbosu – Jordan Chiles, după ce a fost întrebată de imaginile care i-ar putea aduce colegei ei medalia de bronz înapoi

Cazul Ana Bărbosu – Jordan Chiles este în continuare dezbătut de presa americană și nu numai. Întrebată despre imaginile care ar putea răsturna totul în favoarea compatrioatei sale, Simone Biles a ținut să-i transmită un […] The post „Asta o să facem”. Simone Biles a reacționat, în SU...

FK Miercurea Ciuc trece și FCU Craiova în dreptul echipelor învinse în acest sezon. Oltenii nu s-au descurcat mai bine nici după despărțirea de Marius Croitoru

Ultimul meci al etapei a 11-a a Ligii 2 are loc astăzi, duminică, 27 octombrie 2024, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal din Miercurea Ciuc. Se întâlnesc FK Miercurea Ciuc, liderul campionatului, și FCU […] The post FK Miercurea Ciuc trece și FCU Craiova în dreptul echipelor învinse în ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.