Teodora Meluță, cea mai frumoasă fotbalistă din România, s-a căsătorit cu alesul inimii ei, Vlad Nicoară, în cursul zilei de vineri, 20 decembrie. La fericitul eveniment au luat parte doar familia și prietenii, dar asta nu înseamnă că fanii au fost neglijați.
Bruneta a avut grijă să facă publice mai multe imagini prin intermediul unei rețele de socializare, unde are o comunitate extrem de numeroasă. Peste 38.000 de persoane îi urmăresc postările.
În vara lui 2024, Teodora Meluță a fost cerută în căsătorie într-un context cu totul și cu totul special: după un zbor cu parapanta prin munți. Emoția a atins, evident, cote maxime.
„Mai mult de-o viață”, a scris jucătoarea care evoluează în momentul de față pentru formația turcă Fatih Vatan Spor Kulubu. Mesajul a însoțit o fotografie cu superbul inel oferit de iubit.
Câteva luni mai târziu, cei doi au devenit oficial soț și soție, după cum se poate observa în videoclipul postat pe contul ei de Instagram, la secțiunea Stories. Fără îndoială, admiratorii s-au bucurat nespus.
Când vine vorba despre bărbatul care i-a furat inima, trebuie spus că nu este deloc străin de lumea fotbalului, întrucât a lucrat ca preparator fizic pentru Poli Timișoara și UTA Arad. Acum ocupă același post în staff-ul naționalei U21 a României.
În altă ordine de idei, Teodora Meluță nu este doar cea mai frumoasă fotbalistă din România, ci și deținătoarea unui record impresionant. Vorbim despre cea mai tânără debutantă în tricoul echipei naționale, având în vedere că avea doar 14 ani în acel moment.
„Cred că la la momentul respectiv nici nu am realizat cât de mare a fost acel debut pentru mine. Abia după ce am jucat meciul respectiv și am aflat că sunt cea mai tânără debutantă…
La momentul respectiv, a fost și muncă, și talent. Aveam de muncit cu băieții, fiind o diferență între mine și ei, chiar dacă eu eram mai mare. Era clar că exista o anumită diferență între mine și ei, băieții fiind altfel construiți. Aveam de muncit mult mai mult, dar nu luam asta ca fiind o povară. Dacă faci ceea ce-ți place nu consideri asta ca fiind o muncă grea sau ceva greu de atins.
Pasiunea mi-a fost cumva implementată datorită celor doi frați. Eu fiind singura fată în familie era clar că predomina fotbalul. Era sportul pe placul tuturor băieților și așa mi-a intrat și mie în sânge această plăcere. La început a fost o joacă sau ceva așa, nu știu, de a-mi ocupa timpul, de a face o activitate fizică, iar mai apoi m-am gândit, dar de ce nu?
Să fac să fie un sport de performanță, neștiind la început că există și alte fete care practică acest sport. Cu timpul, am aflat că nu sunt singura fată, că există multe altele pe lângă mine în România și multe altele în această lume”, dezvăluia jucătoarea de 25 de ani pentru gsp.ro.