Omul de televiziune Dan Diaconescu a avut o reacție spumoasă după ce a aflat că UEFA a hotărât ca România să câștige cu 3-0 „la masa verde” meciul cu Kosovo, din penultima etapă a Ligii Națiunilor.
„Tricolorii” au aflat, miercuri, că forul continental a decis să le acorde victoria în meciul cu Kosovo de pe Arena Națională, în care oaspeții au părăsit terenul de joc în prelungiri. Aflat în platoul emisiunii Culisele fotbalului, omul de televiziune Dan Diaconescu a lansat o propunere nemaiauzită: vrea ca trei dintre elevii lui Mircea Lucescu să figureze ca marcatori.
Dan Diaconescu nu se mulțumește cu punctele oferite de UEFA după meciul cu Kosovo și vrea ca forul continental să ne lase să ne alegem trei marcatori.
Omul de TV a spus, la emisiunea Culisele fotbalului, că și-ar dori ca fotbaliștii din lot care nu au marcat să figureze cu câte o reușită în această partidă a cărei soartă a fost decisă la comisii.
„Noi, în popor, avem o vorbă, noi, prostimea, «și…, și cu banii luați». Aici mi s-a părut oricum și o umilință națională. Rezultatul era oricum 3-0 și, ca să fac o glumă, continuăm șirul victoriilor de când a venit Mircea Lucescu, însă nu avem marcatori. Mi se pare regula asta puțin stranie. Dacă tot se dă 3-0, să ni se dea voie să punem și trei marcatori pe listă.
(n.r. Pe cine ați pune?) Nu știu, fotbaliștii care nu au marcat deloc, să li se mai ridice și lor puțin sufletul. Serios, merită oamenii.
Între noi fie vorba, nu prea am jucat deloc bine cu Kosovo”, a spus Dan Diaconescu, la emisiunea Culisele fotbalului.
România a primit de la UEFA cele trei npuncte din meciul cu Kosovo, astfel că a încheiat Liga Națiunilor cu victorii pe linie.