Dan Diaconescu a vorbit despre interminabilul „război” dintre FCSB și Steaua București pentru palmares.
Cunoscutul jurnalist a recunscut din nou că, în opinia sa, FCSB este continuatoarea echipei înființate în 1947.
„Dacă tăiem direct tot palmaresul FCSB-ului, Steaua are o lipsă mare, o gaură de mulți ani de zile, de șase ani. Steaua nu există deloc până să o reînființeze Talpan. Eu sunt cu FCSB. Dar, să zicem că aș fi cu Steaua… trebuie să vezi exact traseul Stelei și lipsesc niște ani din traseul acesta al Stelei, ani în care a fost doar FCSB pe gazon și care a făcut ceva performanțe”, a declarat Dan Diaconescu, în cadrul emisiunii „Culisele fotbalului”.
Steaua București nu are drept de promovare în Superliga, deoarece Legea Sportului nu permite echipelor departamentale să activeze în primul eșalon. Însă, printr-o fuziune cu cei de la FC Voluntari, clubul Armatei ar rezolva această problemă.
Gigi Nețoiu, noul acționar al celor de la FC Voluntari, susține că, până în prezent, nu a avut nicio discuție cu cei de la Armată, despre o posibilă fuziune între Steaua și FC Voluntari. Totuși, recunoaște că i-ar surâde ideea ca cele două echipe să se contopească, iar Steaua să aibă drept de promovare.
„Deocamdată, noi să ne facem echipă, să promovăm… Și sigur că da, este un proeiect frumos. Vom vedea… depinde ce pretenții are Steaua, care sunt condițiile. N-am avut asemenea discuții până acum. N-am cum să spun nu unei asemena fuziuni, pentru că Steaua este un brand, poate cel mai mare brand al nostru, e singura echipă care a câștigat Champions League. Și nu cred că merită să stea în Liga 2 și să nu aibă drept de promovare. Asta este părerea mea pentru fotbalul românesc. Și știm că toate trofeele sunt la Steaua”, a spus Gigi Nețoiu, recent, pentru ProSport.
În prezent, Steaua se află pe locul 2 în Liga 2, cu 37 de puncte obținute după 17 meciuri jucate.